Intră acum și în grupul de
Preşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava a PSD, senatorul Gavril Mîrza, a declarat deja starea de “necesitate” în sânul organizaţiei pe care o conduce, în perspectiva pregătirii campaniei pentru alegerile pentru Parlamentul European. El a spus, într-o conferinţă de presă, că în perioada următoare vor fi chemaţi la discuţii toţi liderii partidului, astfel încât “să putem mobiliza toate forţele de care dispunem”.
Gavril Mîrza s-a declarat optimist în privinţa scorului pe care partidul său îl va realiza la aceste alegeri şi vrea ca scorul obţinut în judeţ la alegerile generale de la finele anului trecut să fie depăşit. El a mai spus că scorul va trebuie să fie “pe măsura forţelor de care dispune PSD în momentul de faţă”, refuzând însă să dea mai multe detalii cu privire la ceea ce-şi doreşte cu adevărat de la aceste alegeri.
PSD Suceava nu are nici un fel de miză la alegerile europarlamentare din 7 iunie din cauză că primul sucevean, consilierul judeţean Ionuţ Corjuc, se situează de abia pe locul 19 pe lista social-democraţilor, loc care nu este eligibil decât în condiţiile în care PSD obţine peste 65 % din totalul voturilor exprimate.
Intră acum și în grupul de