Intră acum și în grupul de
Președintele Ligii Aleșilor Locali din PNL, Gheorghe Flutur, președinte al PNL Suceava, a declarat, joi, la Consiliul Național al PNL desfășurat la București că PNL va trebui să realizeze reforma statului, reducerea decalajelor economice și o nouă Constituție în același timp cu un program de creștere a calității serviciilor pentru populație, de educație, sănătate, de siguranța cetățeanului, sau de utilități pentru cetățeni.
El a arătat că la ultimul test electoral PNL a ocupat primul loc pe podium în ierarhia partidelor politice, dar a atras atenția că urmează trei rânduri de alegeri, prezidențiale, locale și parlamentare.
„Eu cred că trebuie să fim extrem de atenți și responsabili pentru modul cum vom aborda problema în perioada în care urmează. Populația a arătat încredere în PNL și va trebui ca în perioada următoare să strângem rândurile, să sprijinim candidatul nostru la Președinția României, lucru pe care îl începem astăzi, să-l sprijinim pe președintele în funcție și viitorul președinte al României, Klaus Werner Iohannis”, a declarat președintele Flutur.
El le-a transmis membrilor Consiliului Național al PNL că partidul va trebui să prezinte lucruri concrete pentru populație.
„Românii așteaptă de la noi un program pe puncte. Primul test vor fi alegerile prezidențiale și avem un candidat care a dovedit acest lucru, o Românie unită, o Românie normală, competitiviă”, a spus Flutur care a menționat că vor urma testul alegerilor locale și cel al parlamentarelor.
Gheorghe Flutur a propus ca PNL trebuie să vină în întâmpinarea dorințelor populației și să facă reforma statului.
„Ceea ce se întâmplă în aceste zile este încă o dovadă că reforma statului trebuie făcută și susținută de PNL. Cu o administrație centrală care depășește 500.000 de oameni, gândiți-vă și dumneavoastră că circulăm și noi, stăm de vorbă cu colegi, o administrație centrală din Germania cu 80-100.000 de oameni. 500.000 de oameni la ce? Această reformă a statului nu poate fi făcută decât cu o reformă de fond a Constituției. Îmi permit să spun că nu putem petici Constituția pentru că ea este acum 30 de ani după chipul și asemănarea lui Ion Iliescu. Ea trebuie modificată din temelii și pentru asta va trebui ca PNL să-și asume marele proiect al unei Constituții noi după 30 de ani de la Revoluția din 1989”, a transmis Gheorghe Flutur.
Totodată, liderul liberal sucevean a spus că este nevoie de reducerea decalajelor economice dintre regiunile din țară, dar și reducerea decalajelor de dezvoltare față de celelalte țări europene.
„Uitați-vă la infrastructură, câtă inechitate creează socialiștii în ultimul timp. PNL va trebui să reducă decalajele dintre regiuni. Trebuie să reducem decalajele dintre România și celelalte țări europene și spun asta pentru că alte țări, alte guverne, investesc în competitivitate, învață fermierii ce să facă cu bani europeni, iar la noi este o gâlceavă permanentă pentru justiție, despre justiție și nimic economic”, a mai spus Gheorghe Flutur.
El a arătat că se impune creșterea calității serviciilor pentru populație, de educație, sănătate, de siguranța cetățeanului, sau de utilități pentru cetățeni.
„Eu cred că sunt teme de fond, sunt teme majore pentru cetățeni cu care PNL trebuie să vină în fața națiunii române în perioada următoare la toate cele trei categorii de alegeri și sunt convins că vom obține voturi”, a arătat liderul liberal. (T.B.)
Intră acum și în grupul de