Comori de suflet românesc


Intră acum și în grupul de

Comunicat de presă

Duminică, 26 aprilie 2009, comuna Pojorâta a îmbrăcat haină de sărbătoare, prin desfăşurarea celei de-a VI-a ediţii a Festivalului local “Comori de suflet românesc”, organizat de Primăria comunei Pojorâta, Consiliul Local Pojorâta şi Căminul Cultural Pojorâta. La această manifestare deosebită ne-a onorat cu prezenţa şi domnul preşedinte al Consiliului Judeţean Gheorghe Flutur. Au răspuns invitaţiei şi primarii din comunele învecinate şi municipiul Câmpulung Moldovenesc.

S-a organizat o frumoasă expoziţie cu icoane de cult, ouă încondeiate, ţesături, obiecte artizanale şi gastronomie prin participarea celor mai reprezentativi creatori populari din localitate. În cadrul programului a fost sărbătorită “Nunta de aur” a celor 11 familii, oficierea slujbei religioase a fost săvârşită de un sobor de preoţi, ceea ce a dat acestui eveniment o măreţie deosebită. Un moment deosebit de emoţionant, dar important prin valoarea morală, l-a constituit preţuirea activităţii cadrelor didactice pensionare, dăruitorilor “lumină din lumină” copiilor satului, acordându-li-se “Diplome de Excelenţă” din partea primarului comunei Pojorâta, Ioan Bogdan Codreanu.

Partea artistică a festivalului a fost susţinută de prezenţa şi evoluţia ansamblurilor locale de dansuri populare, dar mai ales de cea a prestigiosului ansamblu “Ciprian Porumbescu” din Suceava şi a formaţiei “Rarăul” din Câmpulung Moldovenesc împreună cu rapsodul popular local Gheorghe Zlevoacă. În cadrul spectacolului au evoluat interpreţi de marcă ai cântecului popular românesc: preot Marius Ciprian Pop, preot Cristian Pomohaci, Ana Ilca Mureşan şi Călin Brăteanu, care au dăruit un adevărat regal al muzicii populare româneşti spectatorilor prezenţi în număr foarte mare – semn al recunoaşterii valorii acestei manifestări.

Toată activitatea s-a desfăşurat sub semnul unei înalte ţinute artistice a unei bune organizări din partea primarului, Ioan Bogdan Codreanu, a viceprimarului Cârloanţă Vladimir, a doamnei director a Căminului Cultural, Ursachi Nicoleta şi a întregului colectiv al Primăriei Pojorâta.

Biroul de presă al PD-L Suceava


Intră acum și în grupul de