La mai puțin de 24 de ore de când a declarat că va rămâne în continuare în ALDE, senatorul Ilie Niță vrea să se înscrie în PSD


Intră acum și în grupul de

La mai puțin de 24 de ore de când a declarat că va sprijini în continuare ALDE și respinge zvonurile că ar migra în PSD, senatorul ALDE de Suceava, Ilie Niță, vrea să se înscrie în PSD.

Biroul Permanent Județean al PSD Suceava urmează să se întrunească, joi, și să discute primirea în partid a lui Ilie Niță, potrivit unor surse politice.

Mai mult, Ilie Niță, citat de știripesurse.ro declară că e dispus să rămână alături de PSD.

„Alături de PSD am constituit majorități în consilii locale comunale, orășenești și municipale și am da peste cap foarte multe lucruri în această perioadă în care nu este cazul. Eu nu abdic, nu fug de responsabilități, nu fug de muncă și sunt dispus la o înțelegere amiabilă cu cei de la PSD.”, a spus senatorul Ilie Niță, conform știripesurse.ro

Senatorul Ilie Niță nu a mai răspuns, miercuri, apelurilor telefonice ale redactorilor News Bucovina.

Senatorul ALDE de Suceava, Ilie Niță, a declarat, marți, pentru News Bucovina, că decizia privind ieșirea ALDE de la guvernare a fost luată pentru binele țării.

Întrebat cum comentează decizia ALDE de a trece în opoziție, senatorul Niță a spus că „sunt lucruri normale”.

„Când se ia o hotărâre noi trebuie să fim de acord pentru că este spre binele nostru, al românilor, a poporului și a întregii țări”, a declarat senatorul ALDE.

Întrebat dacă va părăsi ALDE așa cum se zvonește Niță a dezmițint și a spus că rămâne în ALDE.

„Absolut. Este un partid care ne-a luat, ne-a sprijinit când a fost nevoie și acum este normal să-l sprijinim tot la fel cum partidul ne-a sprijinit pe noi”, a spus Ilie Niță deși negociase deja transferul la PSD.(T.B.)


Intră acum și în grupul de