Intră acum și în grupul de
Senatorul ALDE de Suceava Ilie Niță a declarat, joi, într-o conferință de presă, motivul pentru care a trecut la PSD: susține actualul guvern care a lucrat în folosul românilor.
El a spus că astăzi a venit timpul să-și ia rămas bun de la colegii săi din ALDE pentru că viziunea sa e cu totul diferită față de cei care au luat hotărârea de a ieși de la guvernare.
„Nu vreau să fiu asimilat cu cei care au luat hotărârea de a ieși de la guvernare. În 2016 am făcut promisiuni electorale sucevenilor, românilor și doresc ca aceste promisiuni electorale să fie duse la îndeplinire. Nu vreau ca sucevenii, când se întâlnesc cu mine pe stradă, să mă considere un laș că nu m-am ținut de promisiune și i-a abandonat”, a spus Ilie Niță.
El consideră că este un act de demnitate din partea sa de a spriji guvernul actual pe mai departe de a fi alături de cei din PSD în guvernarea României.
„România trebuie guvernată și trebuie sprijinită o guvernare care a fost în folosul românilor, în folosul cetățenilor , o guvernare care a fost alături de români”, a spus Niță care a subliniat că PSD este o forță, un partid puternic, iar la nivel local colaborarea PSD-ALDE a fost una bună.
El a mulțumit că a fost primit în marea echipă a social-democraților.
Întrebat dacă se simte mai bine trădător decât laș, Ilie Niță a arătat că nu se consideră trădător.
„În momentul în care am plecat din București, președinte al partidului era Călin Popescu Tăriceanu. De aia am și făcut declarația corespunzătoare în favoarea ALDE. Când am ajuns acasă, la Suceava, am văzut la televizor că s-a pecetluit o alianță între ALDE și Pro România unde Călin Popescu Tăriceanu nu mai era președinte, ci o conducere bicefală în care copreședinte era Norica Nicolai. Uitându-mă mai atent la televizor am văzut o altă declarație a domnului Ponta în care spune că, cât de curând, va fi președinte ales al acestei alianțe de unde am tras concluzia că ALDE este în cădere liberă și este înghițit de Pro România și pentru continuarea proiectelor am considerat că este normal să mă alătur PSD pentru a continua proiectele respective”, a spus Ilie Niță.
El a mai declarat că este sigur că actualul Guvernul nu va fi înlăturat.
„S-au mobilizat destul de bine cei din PSD, s-au mobilizat și cei din ALDE. Nu se dorește atât de mult din partea opoziției ca guvernul să pice”, a spus Niță.
El a mai spus că nu a venit cu un interes la PSD și că nu a solicitat nimic și că dorește doar continuarea guvernării. (T.B.)
Intră acum și în grupul de