Radiat din ALDE, deputatul Alexandru Băișanu ripostează: Călin Popescu Tăriceanu m-a dezamgit. Voi contesta radierea și voi depune plângere penală față de cei care au luat decizia


Intră acum și în grupul de

După ce a fost radiat din ALDE potrivit anunțului făcut de conducerea partidului, deputatul sucevean Alexandru Băișanu a spus că este total dezamăgit de liderul partidului, Călin Popescu Tăriceanu, despre care spune că „nu-și mai aparține”.

Deputatul sucevean a declarat pentru News Bucovina că o întâlnire informală a unor membri ai conducerii ALDE chemați „pe sprânceană” de Călin Popescu Tăriceanu și Daniel Chițoiu, s-a transformat, vineri, în ședință de Birou Politic și Delegație Permanentă cu ordine de zi fixată pe loc, total nestatutar.

Băișanu a spus că nu putea fi radiat din partid pentru că nu a aderat la ideile altei formațiuni politice și nici nu s-a înscris într-un alt partid.

Deputatul sucevean susține că va contesta în instanță decizia și că va formula pângere penală față de cei care au luat decizia, amintind că fostul lider al PNL Botoșani a fost condamnat la șase luni de închisoare cu suspendare pentru că a exclus din partid, nestatutar, doi membri ai organizației.

Băișanu a mai spus că a constatat că în ultima perioadă Călin Popescu Tăriceanu „nu-și mai aparține” și că a „trădat partidul”.

„Tăriceanu a fost pus la pâmânt de scheleții pe care îi are în dulap. Probabil e vorba de dosarul cu care l-a ținut Dragnea în șah în Senat”, a spus Băișanu.

El crede că Tăriceanu a trădat ALDE și că este „ghidonat de alții”.

„Nu-și mai aparține. Nu mai poate lua decizii pentru sine pentru că deciziile le iau alții în locul lui și, evident, nu mai poate lua decizii pentru partid atât timp cât alții hotărăsc în locul lui”, mai declarat Băiașnu.

El a mai declarat că partidul a fost târât în această direcție „de alții prin gura lui”.

„Un om șantajat nu mai poate conduce un partid. Stau și mă întreb cine ar fi condus România dacă ar fi ajuns președinte, iar asta mi se pare o problemă gravă ce trebuie să fie adusă în atenția opiniei publice”, a conchis Băișanu. (T.B.)


Intră acum și în grupul de