Deputatul PNL Dumitru Mihalescul, îngrijorat de declinul demografic din țară, cere ministrului Muncii să spună dacă va implementa măsurile din Programul de Guvernare pentru stimularea natalității


Intră acum și în grupul de

Deputatul PNL de Suceava, Dumitru Mihalescul, a solicitat, marți, în Parlament, lămuriri din partea ministrului Muncii, Marius Budăi, privind măsurile pentru stimularea natalității în România, cerând acestuia să spună dacă va pune în aplicare măsurile din Programul de Guvernare, dar și dacă va iniția un pachet de măsuri pentru realizarea acestui obiectiv.

„Declinul demografic pe care îl înregistrează țara noastră se adâncește cu fiecare comunicare a Institutului Național de Statistică al României. Cu siguranță că acest declin ar fi fost și mai pronunțat dacă politici precum concediul pentru îngrijirea copilului, stimulentul de inserție acordat părinților care se întorc la locul de muncă sau alocația de stat pentru copii nu ar fi existat”, a spus deputatul liberal.

El a apreciat măsura cuprinsă în Legea pensiilor, prin care femeile care au realizat stagiul minim de cotizare şi care au născut 3 copii şi i-au crescut până la vârsta de 16 ani beneficiază la cerere de reducerea cu 6 ani a vârstei de pensionare.

„Cu toate acestea, la nivel național, măsurile pentru stimularea natalității nu sunt încă suficient de puternice, astfel încât sporul natural al populației să fie pozitiv”, a arătat Mihalescul.

El cere ministrului să spună dacă în condițiile în care și migrația apasă puternic asupra îmbătrânirii populației în țara noastră are în vedere să implementeze măsurile prevăzută în Programul de guvernare 2018-2020 în care erau cuprinse mai multe stimulente pentru familiile tinere care au copii, fie sub forma unor deduceri personale suplimentare, fie sub forma unor ajutoare directe țintite.

„Luând în considerare modelele pronataliste de succes implementate de state precum Franța, Suedia sau Danemarca, vă solicit să precizați dacă aveți în vedere elaborarea unui pachet de politici pentru stimularea natalității în România și când intenționați să îl supuneți dezbaterii publice. Vă solicit să precizați dacă pentru cadrul bugetar european multianual 2021-2026 veți susține implementarea unei axe de finanțare din care să se poată finanța politici pronataliste, orientate către creșterea calității vieții copiilor și pentru stimulare tinerilor activi să întemeieze o familie și să facă copii?”, mai cere Mihalescul.


Intră acum și în grupul de