Intră acum și în grupul de
Prim-vicepreşedintele PD-L Suceava, senatorul Orest Onofrei, a apreciat, marţi, că la „Hora Bucovinei”, manifestare organizată la sfârşitul săptămânii trecute la Bucşoaia, „bietele mioare”, adunate pe un deal şi grupate în ţarcuri în formă de litere, astfel încât, văzute de sus, să scrie „Bucovina”, au făcut să se vorbească de Bucovina mai mult decât dacă era mutat Voroneţul şi mai mult decât eforturile susţinute pentru promovarea acestei zone.
Într-un comunicat de presă, senatorul Orest Onofrei arată că în ultimii cinci ani, autorităţile judeţene din Suceava, atât Prefectura cât şi Consiliul Judeţean, au făcut eforturi susţinute pentru promovarea turismului, a Bucovinei, ca destinaţii şi potenţial.
El consideră că Bucovina, poate şi trebuie să devină una din principalele locuri turistice pentru români, dar şi pentru străini.
„Nici târgul internaţional de turism organizat la Suceava, nici încercarea de a schimba numele judeţului din Suceava în Bucovina, nici pictarea ctitoriei lui Ştefan cel Mare- Mănăstirea Putna, nici reconstrucţia Cetăţii de Scaun, nu au reuşit să atragă atenţia asupra zonei cât a făcut-o ultimul eveniment organizat si anume, Hora Bucovinei. Un gest simplu, aparent excentric, a făcut să se vorbească despre Bucovina mai mult decât în ultimii 20 de ani. Nici dacă mutam Voroneţul din loc, Mircea Badea, Mihai Gâdea, Bogdan Teodorescu sau Victor Ciutacu, nu s-ar fi ostenit ca preţ de ore bune să vorbească despre Bucovina. Tot bietele mioare din Obcinele Bucovinei le-au stârnit imaginaţia şi i-au transformat în puternici agenţi de promovare a Bucovinei”, precizează senatorul PD-L.
El consideră că toţi bucovinenii le sunt recunoscători pentru această uriaşă şi gratuită publicitate făcută zonei şi le mulţumeşte „cu drag” acestora.
Intră acum și în grupul de