Deputatul PNL Dumitru Mihalescul, în Parlament: Dacă economia țării e slabă nici statul român nu poate să fie puternic. PSD a sabotat constant dezvoltarea mediului de afaceri din România


Intră acum și în grupul de

Deputatul PNL de Suceava Dumitru Mihalescul a susținut o declarație politică în Parlament prin care a atras atenția asupra nevoii dezvoltării mediului de afaceri din România, subliniind că, prin capitalismul de cumetrie,  PSD a sabotat constant mediul de afaceri autohton.

„Cei care mă cunosc știu foarte bine că nu sunt nici pe departe vreun nostalgic al vremurilor de dinainte de 1989, ci, dimpotrivă, consider că acea perioadă a fost una dintre cele mai tragice file din istoria noastră. Cu toate acestea, nu pot să nu-mi amintesc că, prin munca acestui popor, România producea și export lucruri de calitate, bine primite pe piața românească și pe piețele internaționale. Astăzi, după 30 de ani de capitalism de cumetrie promovat în 23 de ani de guvernare PSD, constatăm cu amărăciune că antreprenorii români fac față cu mare dificultate concurenței deosebit de puternice din Uniunea Europeană”, a spus deputatul.

El a apreciat că guvernele din ultimii 7 ani, conduse direct sau indirect de PSD, au sabotat constant dezvoltarea mediului de afaceri din România, adică a acelor mici businessuri românești mici și mijlocii. „Nici nu cred că s-au străduit să facă acest lucru, pentru că întreaga istorie a PSD a fost marcată de o ură inexplicabilă față de proprietatea privată, față de oamenii cu inițiativă și față de angajații din sectorul privat. Reforme păguboase și experimente nocive au dăunat deopotrivă atât agenților economici români, cât și investitorilor străini. Dacă investitorii străini au avut o portiță de scăpare, făcându-și bagajele și plecând către statele vecine, mai prietenoase pentru mediul de afaceri, antreprenorii români nu au avut nicio șansă să se lupte cu propriul guvern”, a spus Dumitru Mihalescul.

El a subliniat că în 7 ani de creștere economică, numărul de firme private care s-au confruntat cu dificultăți a crescut într-un mod amețitor, tocmai pentru că Guvernul a fost dușmanul, nu prietenul antreprenorilor români.

„Cum să se dezvolte bietul antreprenor român, atâta vreme cât infrastructura de transporturi este la fel de proastă ca în urmă cu 30 de ani? Cum să producă eficient întreprinzătorul nostru național, când el plătește impozite împovărătoare pe carburanți, pe materii prime, suportă impozite apăsătoare pe salarii și cele mai mari prețuri pentru energie din regiune? Cum să facă antreprenorul român față concurenței care vine din afara țării, atâta vreme cât agenții economici din alte țări sunt susținuți cu toată forța de guvernele lor, ca să producă eficient și să vândă produsele cu ușurință”, a declarat parlamentarul liberal sucevean.

El consideră că guvernele PSD au ratat șansele economice favorabile din ultimii ani, pentru a lua decizii corecte în favoarea dezoltării antreprenorilor români.

„Cine se uită în datele publicate de Banca Națională a României înțelege cât de vulnerabili sunt antreprenorii români! Astfel, mai mult de 85% dintre firmele românești nu ar putea să depășească efectele unei eventuale crize economice. Mai mult decât atât, dacă ne uităm la ritmul alert în care firmele românești intră în insolvență sau sunt radiate la numai câteva luni de la înființare, ne dăm seama că Guvernul nu face nimic pentru consolidarea economiei private românești”,a subliniat deputatul liberal.

Mihalescul crede cu putere că demiterea Guvernului PSD și instaurarea unui guvern PNL format din oameni competenți reprezintă o oportunitate uriașă pentru mediul de afaceri din România să primească acel sprijin pe care nu l-a primit niciodată de la PSD.

„Ceea ce n-a înțeles PSD este faptul că antreprenorii români sunt cei care muncesc din greu și își asumă riscuri pentru a asigura resursele financiare din care Guvernul să poată construi infrastructură, școli, spitale și să susțină principalele autorități ale statului. Ori, cu o economie slabă, nici statul român nu poate să fie puternic”, a spus Mihalescul.


Intră acum și în grupul de