Intră acum și în grupul de
Deputatul de Suceava Alexandru Băișanu a avut, joi, în Parlament, un mesaj cu dublu sens în care a transmis că cei care nu mai sunt în stare să joace în teren, să se retragă, făcând referire, în special, la liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, dar lăsând să se înțeleagă că același mesaj este valabil și pentru cei care se află la guvernare.
„Am venit să vă spun că vă iubesc pe toți deopotrivă. Ce facem noi aici? Politică! Știți ce spune poporul român despre politică? Simplu: că ce cea mai mare curvă. Nu am văzut altceva decât că unii care nu sunt la putere vor să-i dea pe alții jos să se așeze ei pe scaune. Cică de dragul României. Care dragul României? România aia terfelită în care ați tăiat pensii și salarii? România aia cu Udrea și Băsescu? Nu e vorba decât de goana după putere și după scaune”, a spus Băișanu.
El a avut un mesaj direct liderului ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, pe care l-a acuzat că a dus partidul în gard.
„Am să-i spun domnului Călin Popescu Tăriceanu că l-am respectat enorm de mult, că l-am urmat fără să crâcnesc, nu ca un trepanat ci ca un om care poate gândi pe picioarele lui și cu mintea lui. Nu noi am trădat. Pe mine nu m-a amăgit nimeni de la PSD. Nu sunt membru PSD. Eu am fost trădat când dumneavoastră nu ați mai candidat la Președinția României și ne-ați lăsat pe toți cu ochii în soare”, a spus Băișanu.
El a menționat că în aceste condiții a stabilit că nu se poate întâmpla așa ceva și, o parte dintre parlamentarii ALDE au decis că nu vor urma „spre nicăieri partidul care a fost dus în gard”.
Băișanu a încheiat cu vorbele bunicului său: „Tataie, atunci când nu mai faci față din teren, să știi că meciul se vede mult mai bine din tribune”, acest mesaj fiind îndreptat în principal spre Călin Popescu Tăriceanu, dar și spre cei de la guvernare. (T.B.)
Intră acum și în grupul de