Intră acum și în grupul de
Vicepreşedintele PD-L, care este şi coordonatorul campaniei electorale a PD-L, Gheorghe Flutur, şi-a exprimat vineri convingerea că la alegerile europarlamentare din 7 iunie, PD-L va scoate un scor foarte bun, apreciind că formaţiunea democrat-liberală va obţine 15 mandate de europarlamentar. „Sperăm la 15 europarlamentari”, a spus Flutur, într-o conferinţă de presă.
El a precizat că potrivit sondajelor, PD-L a înregistrat o creştere în intenţiile de vot ale alegătorilor şi ca urmare a faptului că pe perioada campaniei electorale reprezentanţii PD-L au fost „foarte prezenţi” în toate localităţile.
Liderul PD-L a arătat că se aşteaptă foarte multe de la viitorii europarlamentari români, care vor trebui să aibă o poziţie fermă privind Politica Agricolă Comună, că este necesară o mai bună reprezentare pentru apărarea drepturilor românilor ce lucrează în ţări ale UE, că vor trebui să facă lobby pentru atragerea de fonduri europene, dar şi pentru promovarea produselor tradiţionale româneşti. „România europeană nu înseamnă să fii tot timpul de acord cu ceilalţi 26 de membri ci, din când în când, şi UE va trebui să fie de acord cu România”, a explicat Flutur.
Întrebat dacă printre cei 15 potenţiali europarlamentari PD-L a inclus-o şi pe Elena Băsescu, vicepreşedintele PD-L a evitat să răspundă, apreciind însă că aceasta are şanse să câştige acest mandat de europarlamentar şi a apreciat „curajul” pe care l-a avut prin această candidatură independentă.
Intră acum și în grupul de