Intră acum și în grupul de
Programul de guvernare prezentat de premierul desemnat Ludovic Orban are mai multe măsuri care vizează județul Suceava.
Potrivit documentului, în ceea ce privește partea de infrastructură rutieră, programul prevede drumurile expres Craiova – Pitesti; Conexiunea Aeroportului H. Coanda – Autostrada A3; Lugoj – Craiova, iar pe lista de rezervă Constanta – Tulcea – Braila; Ploiesti-Buzau-Focsani-Bacau-Pascani-Suceava-Siret.
Tot în domeniul infrastructurii, în ceea ce privește variantele ocolitoare, programul prevede mai multe astfel de investiții între care cele de la Vatra Dornei și Câmpulung Moldovenesc.
Totodată, în domeniul investițiilor în căi ferate, programul de guvernare prevede reabilitarea cu fonduri europene a mai multor stații, între care și Suceava Nord.
Programul de guvernare al PNL prevede acordarea de subvenții agricultorilor care livrează deșeuri vegetale și forestiere producătorilor de energie electrică și termică în cogenerare.
Singura centrală pe biomasă dispecerizabilă în cadrul sistemului energetic național este cea în cogenerare a Holzindustrie Schweighofer din Suceava, operată prin firma Bioenergy Suceava, care, la parametri optimi de funcționare, produce circa 167.000 MWh de energie electrică pe an, plus aproximativ 270.000 Gcal de energie termică, livrată în sistemul centralizat de termoficare din municipiu.
De menționat este că din guvernul propus de Ludovic Orban face parte și un sucevean, deputatul PNL Bogdan Gheorghiu, pentru Ministerul Culturii.
Intră acum și în grupul de