Intră acum și în grupul de
Liderul sucevean al Pro România, deputatul Cătălin Nechifor, a declarat, vineri, la Subiectul Zilei, că liderul PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, este consecvent când spune că între Nechifor și Flutur l-ar alege pe Flutur pentru că a făcut-o încă din 2016.
„Ioan Stan l-a ales pe Gheorghe Flutur în 2016. E constant în afirmații. În 2016 l-a ales pe Gheorghe Flutur și e foarte clar. Despre mine în 2016 au spus că aproape am murit, că mi-au tăiat un plămân, că sunt în Germania la operație, că n-o să mai pot mișca în viața mea. Firește, unii au crezut chestiunile astea”, a spus Nechifor.
El a explicat că la alegerile locale din 2016 așa s-a întâmplat.
„Domnul Stan l-a ales pe domnul Flutur. Acum problema e că acum nu-l mai alege domnul Flutur pe domnul Stan, pentru că domnul Flutur îi alege primarii, aia pe care și-i dorește și știu deja șase, sau chiar șapte primari, care nu mai sunt la domnul Stan în partid, ci la domnul Flutur în partid”, a spus Nechifor.
Președintele organizației județene PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a declarat, marți, la Subiectul Zilei de la News Bucovina, că deși îl poate critica pe liderul PNL Suceava, președintele CJ Suceava Gheorghe Flutur, că nu a făcut mai nimic în județ decât câțiva kilometri de covor asfaltic și declarații festiviste, că îl preferă într-o echipă pentru „binele județului” în locul fostului lider PSD Suceava, Cătălin Nechifor, actual lider al Pro România.
El a menționat însă că îl preferă pe Gheorghe Flutur decât pe Cătălin Nechifor.
„Dacă ar fi să fac o echipă pentru binele județului, într-adevăr, între Nechifor și Flutur, aș accepta Flutur”, a conchis Ioan Stan. (T.B.)
Intră acum și în grupul de