Intră acum și în grupul de
”Acesta este motivul pentru care candidez. Acesta a fost și motivul pentru care am intrat în politică. Motivul pentru care, vreme de 3 ani de zile, m-am bătut neîncetat cu partidele vechi în Parlament și pentru care am condus inițiativa „Fără penali în funcții publice”. Am curajul și energia de care e nevoie. Am lucrat o viață în privat și înțeleg ce înseamnă să fii responsabil de oameni, de bugete și de rezultatele muncii tale. Voi fi președintele care va reforma România. Acesta este angajamentul meu”.
Dan Barna, candidat USR-PLUS la președinția României
Astăzi, în România, statul nu mai funcționează așa cum trebuie. Oamenii respectă legea, plătesc taxele, dar primesc înapoi birocrație, spitale murdare, drumuri proaste și o școală învechită. Este un stat care în loc să ne facă viața mai ușoară, ne-o face mai grea.
Acest stat trebuie reclădit din temelii. Mai întâi trebuie curățat de hoție și nepăsare, apoi trebuie să ne asigurăm că funcția publică este rezervată oamenilor cinstiți și competenți. Trebuie să investim mai mult în educație, astfel încât să putem avea o școală de calitate. Și trebuie să plătim profesorii pe măsura performanței pe care o așteptăm de la ei.
Avem nevoie de o nouă lege a sănătății, care să redea prevenției și medicinei de familie rolul său esențial în orice sistem medical modern. Asistența medicală nu trebuie să mai fie o povară financiară pentru familiile și așa încercate de boală.
Trebuie să terminăm odată autostrăzile care leagă provinciile istorice, altfel vom rămâne mereu condamnați la izolare și subdezvoltare. Și avem nevoie de o economie care lasă mai mulți bani oamenilor, prin taxe mai mici pe muncă, o economie care sprijină antreprenorii și răsplătește corect munca. Nu este permis să mai continuăm cu impozitarea sărăciei.
Au trecut trei decenii de când suntem liberi să ne croim o țară modernă. Și trebuie să facem acum toate acele lucruri pe care nu le-am făcut în acești 30 de ani. Pentru asta, România trebuie să fie condusă de cineva care chiar să-și dorească cu adevărat să schimbe starea lucrurilor din țară.
Cele 10 obiective majore ale lui Dan Barna ca președinte al României sunt:
1. Modificarea Constituției, astfel încât Președintele să poată participa și conduce ședințele de Guvern în care se discută și adoptă bugetul de stat.
2. Fără penali în funcții publice. Funcția publică trebuie să fie rezervată oamenilor cinstiți și competenți. Peste un milion de români au semnat pentru inițiativa Fără Penali în Funcții Publice, un demers constituțional sub egida căruia va sta întreaga reformă a statului. Prin interzicerea alegerii în organele administrației publice locale, Camera Deputaților, Senat sau în funcția de Președinte al României a persoanelor condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, România va da în sfârșit semnalul de integritate de care avem atâta nevoie.
3. 6% din PIB pentru Educație. Avem nevoie de profesori mai bine pregătiți și mai bine plătiți, precum și de mai multă putere de decizie pentru părinți și elevi în școli.
În perioada interbelică, România a dat Europei cele mai numeroase personalități, iar acest lucru s-a întâmplat în primul rând pentru că oamenii de stat de atunci au înțeles că fără educație nu se poate. Nu putem face educație fără bani și nu vom putea deveni niciodată o națiune cu adevărat civilizată și prosperă fără educație.
Strategiile, dezbaterile, consultările, toate sunt binevenite și utile, dar atunci când avem în continuare școli fără curent electric sau fără grup sanitar, iar 400.000 de copii nu au călcat niciodată pragul școlii, educația devine o urgență națională.
4. O nouă lege a sănătății, care să redea prevenției și medicinei de familie rolul lor esențial în orice sistem medical modern. Asistența medicală nu trebuie să mai fie o povară financiară pentru familiile și așa încercate de boală.
Trebuie să rescriem regulile după care funcționează sistemul medical românesc, astfel încât să avem și în România o asistență medicală de calitate și un mecanism de gestionare a bugetului asigurărilor de sănătate corect pentru toți românii. Suntem singura țară din UE în care, în doar doi ani, au fost identificate 41 de cazuri de corupție la nivel înalt în sistemul medical românesc. Avem nevoie de o nouă lege a sănătății care să redea medicinei de familie rolul său esențial în orice sistem medical modern, o lege care să încurajeze competența, nu obediența în spitale și să reașeze sistemul de asigurări de sănătate pentru ca cetățenii chiar să beneficieze de servicii în schimbul contribuțiilor lor.
5. Conectarea tuturor provinciilor istorice cu autostrăzi și să reînnoirea căilor ferate.
Dezvoltarea economică a României depinde în mod fundamental de infrastructura de transport pe care aceasta se poate baza. Deși s-au investit sume enorme și s-au făcut multe promisiuni, autostrăzile au întârziat să apară, iar căile ferate sunt degradate și pline de restricții. Astfel, România are cea mai slab dezvoltată infrastructură de transport din UE. Investițiile străine care ar putea ridica nivelul de trai din România ne ocolesc și pierdem oportunități pe măsură ce întârziem la acest capitol. Până acum, procesul de construire a infrastructurii a fost blocat politic. În același timp, România are cea mai slabă siguranță rutieră din UE, ocupând prima poziție în clasamentul european privind rata deceselor pe șosele, cu 96 de morți la un milion de locuitori, dublu față de media UE.
6. Economie fără birocrație, care să ofere locuri de muncă bine plătite prin reducerea poverii fiscale. Oprim impozitarea sărăciei. Antreprenoriatul trebuie sa fie simplu pentru toată lumea și munca cinstită trebuie răsplătită.
Astăzi Președintele nu are un rol important în politicile economice ale statului, iar acest lucru este o greșeală. În Constituție scrie foarte limpede că statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent. Președintele are datoria constituțională și morală să se asigure că statul își respectă obligațiile. Ca să poată face acest lucru are însă nevoie de pârghii suplimentare de intervenție în politicile economice pe care să le acționeze cu responsabilitate.
7. Stoparea tăierilor ilegale de păduri, o resursă strategică a țării noastre.
Dreptul românilor la un mediu sănătos trebuie să fie garantat prin Constituție. Mediul reprezintă o investiție în viitorul României. Stoparea tăierilor ilegale a pădurilor, programul național de reîmpăduriri și protejarea resurselor de apă curată vor face parte din Strategia Națională de Apărare a Țării nu doar declarativ, ci și prin acțiuni concrete.
Anual în România mor prematur 25.000 de oameni din cauza poluării și a calității aerului. Gravitatea acestei probleme justifică preluarea ei de către Președinte, în cadrul CSAT, în vederea identificării unor soluții urgente cu toate instituțiile responsabile.
8. Comunitățile românești din Diaspora, o prioritate de politică externă. Românii care au plecat trebuie să știe că statul român nu i-a uitat și le este alături atunci când au nevoie. Peste 5 milioane de români au plecat din țară în ultimii 30 de ani. Iar ritmul nu pare să încetinească.
9. Un nou Acord Politic Multianual pentru Apărare, document care va asigura consensul politic și continuitate în domeniul securității și apărării naționale.
În următorii 10 ani, România trebuie să devină parte indispensabilă a nucleului Uniunii Europene, precum și un actor regional important. Suntem membri NATO, avem un parteneriat strategic cu Statele Unite, reprezentăm un pilon de stabilitate în regiune, participăm cu trupe alături de aliații noștri, suntem așezați într-un punct de inflexiune pe noua hartă geo-politică mondială. Toate aceste lucruri sunt oportunități pe care, dacă vom ști să le valorificăm, vor contribui decisiv la creșterea rolului României în lume. Securitatea și prosperitatea durabilă a cetățenilor României și a românilor de pretutindeni depinde direct de această poziționare.
10. Stop criminalității. România trebuie să ajungă între primele state din Uniunea Europeană cu cel mai scăzut nivel scăzut de infracționalitate. Pentru atingerea acestui obiectiv instituțiile de ordine și siguranță publică au nevoie de o serie de condiții minimale: profesionalizare prin educație continuă de înaltă calitate, stabilitate și coerență în funcții, atribuții și norme, meritocrație la promovarea ierarhică, dotare adecvată, responsabilizarea cadrelor prin recompensarea meritelor și pedepsirea abaterilor, limitarea strictă a influențelor politice. (Advertorial)
Intră acum și în grupul de