PSD Suceava aşteaptă ca PD-L să recunoască că nu poate coordona guvernarea


Intră acum și în grupul de

Liderul organizaţiei municipale Suceava a PSD, Virginel Iordache, a atras luni atenţia asupra faptului că în actul guvernamental iniţiativele miniştrilor PSD sunt blocate de premierul PD-L, Emil Boc. „Informările nu ajung la miniştrii noştri, iar tot ce înseamnă iniţiativă a miniştrilor PSD e blocată la primul ministru”, a declarat Iordache, arătând că principalele ministere, Finaţelor şi Economiei sunt ale PD-L. El a ţinut să precizeze că PSD nu acceptă transformarea activităţii guvernamentale în tribuna electorală a lui Traian Băsescu, exemplificând cu şedinţa de guvern de duminică la care a participat preşedintele, contrar prevederilor constituţionale care prevăd că acesta participă la şedinţe la invitaţia premierului.

Preşedintele PSD Suceava a mai menţionat că şi Programul „Prima Casă” a fost ideea ministrului PSD pentru IMM-uri, Constantin Niţă, şi a fost „confiscată de PD-L”, dar cu toate acestea „important e ca lucrurile să aibă finalitate”. Întrebat dacă în aceste condiţii PSD va revendica postul de prim- ministru, Iordache a spus că dacă PD-L va recunoaşte că nu poate gestiona guvernarea, PSD va putea să propună un specialist al partidului care să preia funcţia de prim-ministru. „Atunci când PD-L va recunoaşte că nu poate coordona activitatea Guvernului, că nu poate administra corect, Emil Boc să-şi dea demisia, iar un profesionist din PSD să preia frâiele şi să conducă Guvernul”, a conchis Iordache.


Intră acum și în grupul de