Intră acum și în grupul de
Liderul judeţean interimar al PNL Suceava, Philip Florin Rozopol, va fi prezent joi, la Bucureşti, la sediul central al partidului, la analiza pe care cei de la centru o vor realiza asupra rezultatelor de la Suceava, de acum o săptămână.
Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, l-a convocat pe Rozopol la “analize” după ce organizaţia suceveană a reuşit să obţină la alegerile europarlamentare din 7 iunie doar 10,99 % din voturile valabil exprimate.
Alături de preşedintele interimar, de la Suceava vor mai fi prezenţi la Bucureşti şi liderul ales al organizaţiei municipiului reşedinţă de judeţ al PNL, Mihai Aurel Steciuc, şi cei doi parlamentari ai partidului, senatorul Tiberiu Aurelian Prodan şi deputatul Gheorghe Coroamă.
Rozopol a declarat presei că nu crede că discuţia de la Bucureşti va fi una “pentru decapitarea organizaţei judeţene”, mai ales că pe 12 iulie sunt aşteptate să se desfăşoare alegeri la nivel judeţean, asta în condiţiile în care nu se va apela la o altă măsură pentru desemnarea liderului judeţean.
Intră acum și în grupul de