Intră acum și în grupul de
Conform hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) din aprilie 2009, deputatului minorităţii italiene, Mircea Grosaru, i-a fost admisă cererea prin care a solicitat să se constate că a fost câştigător al alegerilor din anul 2000, însă printr-o interpretare eronată a legislaţiei, BEC a atribuit în mod greşit mandatul ce revenea minorităţii italiene în Parlamentul României. În consecinţă, Grosaru a declarat, vineri, că va iniţia în instanţă o acţiune în constatare prin care să-i fie recunoscut mandatul de deputat din legislatura 2000-2004. „În materie de jurisprudenţă a CEDO, acest caz este unic. Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a mai soluţionat niciodată un asemenea dosar”, a spus deputatul minorităţii italiene, care a arătat că pentru el, decizia CEDO este o reparaţie morală. „Din punctul meu de vedere este o reparaţie morală de sută la sută şi celelalte drepturi care ar decurge şi consecinţele ulterioare acestei decizii nu pot avea nicicum tăria reparaţiei morale”, a declarat Grosaru.
În anul 2000, Mircea Grosaru a candidat din partea Asociaţiei Italienilor (RO.AS.IT) pentru un mandat de deputat în Parlamentul României şi a obţinut un număr de aproximativ 7.500 de voturi în ţară, iar Ileana Stana Ionescu a candidat din partea Comunităţii Italiene şi a obţinut 2300 de voturi, mandatul fiindu-i atribuit pentru că ar fi obţinut mai mute voturi într-o singură circumscripţie electorală, municipiul Bucureşti.
În condiţiile în care mandatul minorităţii italiene este alocat naţional, circumscripţia fiind întreaga ţară, Grosaru a contestat atribuirea mandatului Ilenei Stana Ionescu, la Curtea Supremă de Justiţiei care a respins acţiunea ca indamisibilă. Ulterior, el a trimis la CEDO acţiunea prin care cerea să i se recunoască faptul că a câştigat mandatul, iar după nouă ani, CEDO i-a admis acţiunea, decizia fiind definitivă şi irevocabilă.
Mircea Grosaru a fost ales parlamentar din parte minorităţii italiene în anul 2004 şi a fost reales deputat în urma alegerilor parlamentare din 2008.
Intră acum și în grupul de