USR Suceava anunță că îl susține pe Klaus Iohannis în turul doi, dar se delimitează de PNL Suceava


Intră acum și în grupul de

După rezultatul din 10 noiembrie, actualul președinte al României este singura alegere posibilă pentru echipa USR Suceava, având în vedere că principalul gropar al României este PSD, iar Viorica Dăncilă este creația sa, se arată într-un comunicat transmis redacției de USR Suceava.

„USR Suceava îl susține pe Klaus Iohannis în turul doi al alegerilor prezidențiale, dar asta nu înseamnă că susține PNL Suceava. Membrii USR Suceava îi vor acorda votul în speranța unui al doilea mandat mult mai activ, dar și a implicării sale în organizarea alegerilor anticipate, într-o reformă de substanță a Constituției, adică sprijinirea punerii în aplicare a inițiativei Fără penali în funcții publice, pentru care au semnat peste un milion de români, dar și a alegerii primarilor (și a președinților Consiliilor județene, după noul Cod administrativ) în două tururi de scrutin”, se precizează în comunicat.

Sursa citată subliniază că principiile de bază ale USR – transparența, integritatea, meritocrația, profesionalismul, punerea în slujba cetățeanului – sunt diferite de practica PNL acuzând liberalii de politizarea instituțiilor publice, risipa banilor publici, sprijinirea firmelor „de casă” și chiar pactizarea cu diavolul după alianța cu PSD în USL.


Intră acum și în grupul de