Senatorul Orest Onofrei consideră că atacurile PSD îl vizează pe preşedintele Băsescu


Intră acum și în grupul de

Senatorul PD-L de Suceava, Orest Onofrei, consideră că atacurile recente ale membrilor PSD la adresa membrilor PD-L reprezintă o lipsă de fairplay, apreciind că ţinta acestor atacuri este Traian Băsescu şi nu Guvernul. „Cred că PSD, după ce a experimentat trei ani de opoziţie guvernând, acum încearcă să experimenteze guvernarea făcând opoziţie”, a spus Onofrei, arătând că până acum atacurile la adresa PD-L erau ale unor membri PSD care nu făceau parte din Guvern, „ceea ce e de înţeles chiar dacă nu era de acceptat”.

Parlamentarul democrat-liberal este de părere atacul nu are de a face nici cu Monica Iacob Ridzi şi nici cu Elena Băsescu, ci cu preşedintele Traian Băsescu, acesta fiind „obsesia dătătoare de coşmaruri pentru Mircea Geoană”. „Atacurile fără precedent şi concentrate la adresa ministrului Tineretului, Monica Iacob Ridzi, care analizate atent nu se bazează pe argumente de natură juridică ci, mai degrabă, se încadrează în dispoziţia dată de Mircea Geoană membrilor PSD să atace PD-L. Acuzaţiile sunt strict politice şi se refuză realitatea, că o sumă de 600.000 de euro a fost cheltuită pentru manifestările respective în toate judeţele ţării, că s-au cheltuit aproximativ zece mii de euro în fiecare judeţ şi restul pe Litoral şi în Bucureşti”, a explicat Onofrei.

El a mai adăugat că are sentimentul că liderul PSD, Mircea Geoană, se comportă ca un finanţator de club de fotbal care îşi trimite jucătorii la echipa naţională, dar că ar vrea să joace el. „Cred că atacurile vor continua la adresa tuturor miniştrilor PD-L consideraţi apropiaţi ai lui Traian Băsescu pentru că ţinta este Traian Băsescu şi nu Guvernul”, a afirmat Onofrei, apreciind că premierul Emil Boc greşeşte atunci când cere membrilor PD-L să nu atace PSD. „Parlamentarii PD-L sunt tot mai hotărâţi să nu mai ceară permisiunea pentru a răspunde atacurilor. Lipsa de reacţie, care ar trebui să fie de bun simţ, e considerată de fapt o asumare a vinovăţiei, ceea ce nu este corect”, a conchis senatorul PD-L.


Intră acum și în grupul de