Lucian Harșovschi face apel sucevenilor să vină duminică la vot: Statul acasă nu e o revoltă, ci o renunțare. Dacă va fi o prezență consistentă Klaus Iohannis va câștiga în Suceava cu aproape 70 la sută


Intră acum și în grupul de

Prim vicepreședintele organizației municipale PNL Suceava, viceprimarul Lucian Harșovschi, a declarat, vineri, la Subiectul Zilei de la News Bucovina că în municipiul Suceava PNL va câștiga al doilea tur de scrutin pentru Klaus Iohannis.

„Mie mi-e frică de prezența slabă”,a spus Harșovschi care a menționat că membrii PNL fac campanie zi de zi și au constatat că sunt oameni care spun că nu mai are rost să meargă la vot pentru că va fi frig și că oricum va câștiga Klaus Iohannis.

El a arătat că mulți dintre cei care au votat cu alte partide vor vota acum cu Klaus Iohannis, dar că o parte spun că că nu merg la vot.

„Eu le spun tinerilor: Statul acasă nu este o revoltă. Nu așa își exprimi revolta. E o renunțare să stai acasă. Important este să se meargă la vot în număr cât mai mare și , spun eu, să se voteze cu candidatul de dreapta, Klaus Iohannis”, a declarat viceprimarul liberal.

El a exemplificat cu o analiză care arată că la două milioane de voturi PSD a avut 35 la sută în 2016, iar tot la două milioane de voturi PSD a avut 20 la sută în 2019 la prezență mai mare.

„E o diferență destul de mare numai din nepăsarea unor oameni de a sta acasă. Eu sper ca sucevenii să înțeleagă mesajul nostru și să voteze”, a spus Harșovschi.

El a estimat că dacă va fi o prezență consistentă, scorul electoral al lui Klaus Iohannis se va apropia de 70 la sută în municipiul Suceava.

„Dacă prezența va fi mai slabă nu vom ajunge la acest procent, dar sigur vom câștiga pentru că cea mai bună variantă pentru România este Klaus Iohannis”, a spus Harșovschi.


Intră acum și în grupul de