Nechifor: Am decis în Biroul Executiv al Pro România să susținem în Parlament ca primarii să fie aleși în două tururi de scrutin, iar președinții de Consilii județene prin votul consilierilor județeni


Intră acum și în grupul de

Vicepreședintele Pro România, deputatul de Suceava Cătălin Nechifor, a declarat, luni, că Biroul Executiv al Pro România a decis să susțină în Parlament modificări ale legislației alegerilor locale, astfel încât președinții de Consilii județene să fie aleși indirect, din rândul consilierilor județeni, dar și pentru ca primarii să fie aleși în două tururi de scrutin.

Nechifor, membru al Biroului Executiv al Pro România și secretar al Biroului Permament al Camerei Deputaților,  a spus că cele două propuneri ale Pro România vor conduce la o mai mare reprezentativitate a președinților de Consilii județene și a primarilor.

El a arătat că președintele de Consiliu județean ales din rândul consilierilor județeni va reprezenta o majoritate și că Executivul Consiliului județean va avea o mai mare susținere în realizarea programelor județene de guvernare.

„Acum președintele Consiliului județean este ales indirect, din rândul consilierilor județeni și vedem că nu există Consilii județene care să nu funcționeze. Chiar la Suceava vedem că majoritatea își trece cu ușurință toate proiectele de hotărâre”, a spus Nechifor.

În ceea ce privește alegerea primarului din două tururi de scrutin, deputatul Pro România Cătălin Nechifor a spus că aceasta va genera, în primul rând, o mai mare legitimitate primarului ales, dar și o mai mare implicare a electoratului în desemnarea primarului.

„Până în 2012 primarii erau aleși în două tururi de scrutin și cred că era mult mai bine. Văd acum că partidul domnului Băsescu, cel care a impus alegerea primarilor într-un singur tur, vrea acum revenirea la două tururi de scrutin. Deci chiar și cel care a inițiat schimbarea a constatat că aceasta nu este bună pentru democrație”, a spus Nechifor,

El a subliniat că din câte a înțeles chiar președintele Klaus Iohannis a solicitat partidului de guvernare, PNL, să facă toate demersurile pentru aceste modificări legislative și crede că ar fi în interesul consolidării democrației ca alegerile locale din iunie 2020 să se facă după modificări.

Nechifor a mai declarat că, în consecință, Pro România va vota în Parlament împotriva adoptării OUG 40/2019 a Guvernului Dăncilă prin care președinții de Consilii județene să fie aleși prin vot direct, într-un singur tur.

Totodată, Pro România va susține proiectul de lege prin care primarii sunt aleși în două tururi de scrutin. (T.B.)


Intră acum și în grupul de