Senatorul PNL de Suceava Daniel Cadariu a făcut o sinteză a măsurilor luate în prima lună de la învestirea Guvernului Orban pentru a remedia cât mai repede multe din problemele lăsate de guvernarea PSD


Intră acum și în grupul de

Senatorul PNL de Suceava Daniel Cadariu a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că în prima lună de guvernare PNL a acționat  eficient pentru a remedia cât mai multe dintre problemele economice, sociale, din domeniile justiție și politică externă, lăsate moștenire de fosta guvernare PSD.

„Obiectivul nostru este să readucem normalitatea în activitatea guvernamentală, atât prin ritmul de lucru cât și printr-un alt tip de atitudine în rezolvarea problemelor. Cunoaștem nivelul de așteptare al românilor și întreaga echipă guvernamentală a PNL este preocupată să livreze cel mai performant act de guvernare pe care l-a avut România după Revoluție”, a declarat senatorul liberal.

El a subliniat că PNL a lucrat pe mai multe planuri și a reușit să adopte măsuri în toate domeniile de activitate.

„În primul rând, pentru corectarea unor probleme presante, care nu suportau amânare – cum ar fi plata pensiilor, asigurarea fondurilor necesare pentru plata lucrărilor realizate prin PNDL, stabilirea salariului minim pe criterii obiective și în urma consultărilor -, dar am pus și bazele unor procese complexe de eficientizare a activității guvernamentale”, a explicat senatorul Daniel Cadariu.

El a spus că, în plan economic, consecințele guvernării dezastruoase a PSD din ultimii 3 ani se văd în cele mai recente date economice, respectiv rata anuală a inflației a urcat la 3,8% în luna noiembrie, deficit de peste 4% pentru anul 2019, iar pentru 2020 va ajunge la 3,6%.

Potrivit senatorului liberal sucevean, inclusiv Agenția Standard & Poor’s susține, într-un comunicat de presă că „cheltuielile publice deviaționiste făcute de fostul Guvern l-a forțat pe cel actual să-și revizuiască ținta de deficit bugetar pentru 2019 și 2020”.

„PNL a asumat guvernarea ca să oprească dezastrele PSD și să repare cât mai multe situațiile generate iresponsabil de fosta guvernare. PSD nu are căderea să conteste vreo decizie/măsură a guvernului Orban, în condițiile în care și-a bătut joc de șansa de dezvoltare a României”, a spus Cadariu.

Senatorul liberal a arătat că Guvernul Orban respectă drepturile și libertățile cetățenilor, consolidează statul de drept și readuce credibilitate României în plan extern și că de la preluarea guvernării măsurile imediate luate au fost organizarea cele două tururi ale alegerilor prezidențiale, asigurând românilor din țară și din străinătate dreptul de a-și exercita votul  ȋn condiții civilizate, iar împreună cu Parlamentul, guvernarea PNL a obținut abrogarea Recursului Compensatoriu.

PNL Suceava – conferința de presa: senatorul Dan Cadariu

Gepostet von NewsBucovina.ro am Freitag, 13. Dezember 2019

Totodată, Guvernul Orban susține mediul de afaceri competitiv prin măsuri sustenabile și ca măsură imediată a instituit decontarea la timp a sumelor reprezentând TVA, amânate la plată de fostul guvern pentru a induce în eroare opinia publică în legătură cu deficitul bugetar, iar banii companiilor private au fost sechestrați de guvernarea PSD.

Totodată, prin rectificarea bugetară s-au asigurat resurse pentru plata lucrărilor efectuate prin PNDL, dar neplătite la timp, ceea ce perturba activitatea economică a firmelor, precum și pentru decontarea sumelor necesare plății concediilor medicale

„Promovăm majorarea salariului minim cu 7,2%, de la 1 ianuarie 2020, pe baza unei formule de calcul obiective (indicatori economici), care să mențină puterea de cumpărare și să nu accentueze inflația și asupra căreia am avut ample consultări cu partenerii sociali. Acest mecanism este o premieră”, a spus Cadariu.

El a mai declarat că guvernarea liberală a reușit să elimine în Parlament supra acciza la carburanți și  supraimpozitarea contractelor part-time, iar în agricultură, sector cu o importantă contribuție în PIB, s-a finalizat plata avansului către fermieri pentru 2019, în sumă de 1,319 miliarde euro și s-au demarat plățile finale, iar în curând va fi gata și actul normativ privind sprijinul cuplat zootehnic și vegetal pentru 2019, ce va fi plătit din bani europeni.

În domeniul politicilor pentru mediu, guvernarea liberală a pornit operaționalizarea și dezvoltarea aplicațiilor informatice de urmărire a trasabilității lemnului – SUMAL și Inspectorul Pădurii, blocate intenționat de fosta guvernare PSD.

„Deblocăm proiecte finanțate din fondurile europene, care redevin o sursă importantă a finanțare pentru România”, a anunțat senatorul liberal.

Astfel, au fost lansate apeluri de proiecte în domeniul screeningului medical de prevenție pentru cancer de colon, cancer mamar, cancer uro-genital, hepatită cu o valoare de 100 milioane de euro, iar numărul de beneficiari estimați este de un milion.

Mai mult, s-au deblocat contracte de finanțare pentru operatorii de apă- canalizare, unul fiind cel de un sfert de miliard de euro de la Suceava, da au fost transmise către Comisia Europeană și contracte de finanțare în valoare de 160 milioane de euro pentru proiecte din domeniul Transporturilor.

Totodată, guvernul a început elaborarea proiectului de modificare a Ordonanței 114/2018, care a produs efecte nocive, pe mai multe paliere, dezastruoase în domeniul economic. .

Senatorul Daniel Cadariu a mai spus că Guvernul Orban asigură drepturile sociale ale românilor, dar și respectarea banilor publici și a asigurat fondurile necesare în buget pentru plata integrală, până la sfârșitul anului, a pensiilor, drepturilor de care beneficiază persoanele cu dizabilități și asistenții acestora, alocațiilor de stat pentru copii, indemnizațiilor pentru persoanele aflate în concediu maternal sau în concediu medical.

„Am deblocat situația examenului de rezidențiat, care a avut loc pe 8 decembrie, și pentru care s-au înscris 8.876 tineri absolvenți ai universităților de medicină şi farmacie. A fost liberalizat regimul rezidențiatului, în sensul permiterii tuturor unităților medicale care pot susține acest proces, atât publice cât private, să pregătească cadre medicale”, a spus Cadariu, menționând că și SJU Suceava este una dintre unitățile spitalicești calificată pentru rezidențiat.

În același timp PNL a restructurat Guvernul, reducând de la 26 la 16 numărul ministerelor și va continua acest proces la nivelul agențiilor și celorlalte instituții, dar că a demarat cel mai amplu proces de depesedizare și de readucere a funcției publice în parametri corecți, bazată pe profesionalism, eficiență și implicare.

În ceea ce privește debirocratizarea Guvernul a început să lucreze, la nivelul mai multor ministere, pentru debirocratizarea activității și simplificare administrativă, iar deja la Ministerul Lucrărilor, Dezvoltării și Administrației a fost implementat Registrul electronic prin care traseul documentelor depuse la minister să poată fi urmărit online.De asemenea, la Ministerul Educației se lucrează susținut la debirocratizarea muncii cadrelor didactice, iar la Dezvoltare la simplificarea procedurilor pentru obținerea unor avize.

În ceea ce privește creșterea absorbției fondurilor europene a fost reluat procesul de negociere cu Comisia Europeană pentru documentele programatice aferente perioadei de programare 2021-2027 unde România are alocate 30,566 miliarde euro și se elaborează un prim pachet de măsuri pentru deblocarea proiectelor de infrastructură de transport și apă- canalizare, sub forma unui OUG, pentru asigurarea cadrului metodologic necesar implementării acestora.

În ceea ce privește eliminarea efectelor nocive din justiție, Cadariu a spus că s-au făcut pași importanți pentru revizuirea legislației din domeniul justiției pentru a elimina intervențiile nocive din ultimii trei ani și pentru ca aceste acte normative să fie puse în acord cu avizele Comisiei de la Veneția și cu rapoartele Comisiei Europene și GRECO, printr-o consultare publică a instituțiilor din domeniu, a asociațiilor de profil și a societății civile.

Totodată, au fost lansate dezbaterilor în sistemul judiciar privind modificarea legilor justiției. Consultarea s-a făcut privind schema de pensionare anticipată a magistraților, trecerea la complete de 3 judecători în apel, noul ciclu temporal de școlarizare la INMn și secția pentru Investigarea Infracțiunilor Speciale din Justiție

Senatorul Daniel Cadariu a mai declarat că în ceea ce privește angajarea răspunderii Guvernului pe pachete de legi, aceasta reprezintă un instrument prevăzut de Constituție a cărui utilizare nu poate fi contestată în mod credibil și consideră că este un instrument mai transparent și mai corect decât OUG.

Guvernul condus de Ludovic Orban și-a angajat răspunderea pe trei proiecte de lege, respectiv proiectul de modificare a legilor justiției în sensul: prorogării pensionării anticipate a magistraților, care ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2020; prorogării prevederilor privind creșterea vechimii pentru accederea la Institutul Național de Magistratură a magistraților, de la doi la patru ani; prorogării prevederii privind trecerea de la completele de 2 judecători la completele de 3 judecători în instanțele inferioare, proiectul de lege privind plafoanele bugetare pentru anul 2020 și proiectul de lege pentru modificarea OUG 51/20199. Ordonanța de Urgență a scos transportul intra-județean din sfera serviciilor publice, ceea ce a blocat posibilitatea și dreptul elevilor de a folosi, conform facilităților la care au dreptul prin lege, serviciile acestor operatori, pentru a merge la școală.


Intră acum și în grupul de