Deputatul PSD Alexandru Rădulescu: Guvernarea liberală vine cu vești proaste pentru suceveni. Autostrada Iași-Tg. Mureș are un viitor incert, centura Rădăuțiului e subfinanțată, iar cea a Fălticeniului nu mai apare în proiectele Ministerului Transporturilor


Intră acum și în grupul de

Vicepreședintele organizației județene PSD Suceava, deputatul Alexandru Rădulescu, a transmis, miercuri, că guvernarea liberală dezvăluie zilnic propria incompetență și faptul că, în campania electorală prezidențială, liberalii i-au mințit pe români.

„Acest lucru este demonstrat, cu prisosință, de acțiunile guvernului și ale președintelui Klaus Iohannis din perioada post-electorală: majorarea alocațiilor pentru copii, decisă în parlament, nu este pusă în practică, eliminarea supra-accizei la carburanți, votată în parlament, a fost urmată de o creștere cu 7% a accizelor, sistemul informatic de urmărire a lemnului defrișat nu este pus în practică în următoarele 6 luni, tarifele de distribuție a energiei electrice vor crește cu 7,5%, indexările salariale pentru profesori și creșterea cunatumului pensiei minime, prevăzute pentru 2020, sunt stopate, gradul de îndatorare a României crește rapid prin împrumuturile cu dobândă mare făcute de acest guvern”, se arată într-un comunicat semnat de Alexandru Rădulescu.

Potrivit acestuia, pentru suceveni se adaugă și alte vești proaste, cea mai recentă se referă la mult promisa autostradă Iași-Târgu Mureș.

„Guvernul PSD a făcut pași importanți în construirea acesteia, prin parteneriat public-privat, fiind lansată chiar o licitație de aproximativ 1 miliard de euro la care au depus oferte 4 constructori, mari, străini. Acest demers a fost anulat de guvernul PNL pe o motivație (susținută cu un aer nefondat, de superioritate, de parlamentarii liberali suceveni): că este mult mai bine să se folosească în acest sens fonduri europene. Însă, propriul ministru al transporturilor le răspunde parlamentarilor liberali suceveni (ca și cum aceștia s-ar afla în opoziție), că această finanțare nu este posibilă, iar acest proiect are un viitor incert”, a precizat deputatul PSD.

Alexandru Rădulescu menționează că și alte construcții rutiere din județ sunt afectate de guvernarea liberală, precizândă că șoseara de centură a Rădăuțiului este subfinanțată în acest an, iar centura Fălticeniului nu mai apare în proiectele Ministerului Transportului.

„În campania electorală prezidențială liderul liberalilor suceveni asigura că alegerea lui Klaus Iohannis este o garanție a construcției autostrăzilor din Moldova. Această promisiune s-a dovedit a avea picioare foarte scurte, iar garanția dată de acel lider a expirat după nici două luni”, a conchis deputatul Alexandru Rădulescu.


Intră acum și în grupul de