BPJ al PSD Suceava: Candidații pentru funcția de primar în municipiile județului și cel pentru președinția Consiliului Județean vor fi desemnați până la 1 februarie


Intră acum și în grupul de

PSD Suceava își va desemna candidații pentru funcția de primar în municipiile județului până în data de 1 februarie, a stabilit, joi, Biroul Permanent Județean al PSD Suceava întrunit la Fălticeni.

Vicepreședintele PSD Suceava, deputatul Alexandru Rădulescu, purtător de cuvânt al organizației, a declarat pentru News Bucovina că în cadrul BPJ al PSD Suceava s-a stabilit ca până la 1 februarie să fie stabiliți candidații pentru funcția de primar în toate municipiile din județ.

El a spus că se va încerca, tot până la 1 februarie, să fie desemnați toți candidații de primar din localitățile din județ.

Rădulescu a menționat că vor fi făcute mai multe sondaje în baza cărora se vor desemna candidații pentru funcțiile de primar, dar că în baza acestor studii sociologice urmează să fie stabilit și candidatul PSD pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava.

Data alegerilor locale nu a fost încă stabilită și nici nu este încă foarte clar dacă va fi modificată legislația astfel încât primarii să fie aleși în două tururi de scrutin sau doar într-un singur tur și nici dacă președinții de Consilii județene vor fi aleși uninominal, cum prevede legea în vigoare sau indirect, cum au fost aleși în 2016.


Intră acum și în grupul de