Intră acum și în grupul de
Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a anunțat, marți, că săptămâna viitoare va interpela în Parlament pe președintele Curții de Conturi a României pe tema modului în care Consiliul Județean Suceava a făcut alocarea de fonduri către localitățile din județ, el apreciind că au fost defavorizate localitățile cu primari PSD.
„Pentru buna înțelegere a faptelor cotidiene ce doresc a le releva în fața sucevenilor și nu numai, voi vorbi despre importanța instrumentului de scris cunoscut îndeobște sub numele de „pix”. Și fac asta pentru că, mânuit cu multă dedicație de președintele Consiliului județean Suceava, pixul face din cele nefăcute, zi de zi”, arată senatorul Ioan Stan.
El spune că de la venirea PNL la guvernare ”pixul” cu pricina, urmează neabătut calea trasată de exemplul forurilor superioare de partid și de stat și mazilește conducători de instituții, cadre cu responsabilități din divese domenii de acivitate „vinovați” de simpatii sau apartenențe de altă culoare politică decât cea pnl-istă. „Până mai găsește ceva candidați la mazilire, pentru păstrarea „condiției fizice” vajnicul pix împarte recompense și avansuri electorale apropiaților ca și celor dispuși eventual la o oarece apropiere. Și purcede neobosit la împărțirea de bani din bugetul județean, pe sprâncene pdl-iste căci alt criteriu n-am reușit să deslușesc”, a adăugat Ioan Stan.
El nu-și poate altfel explica de ce 54 de comune cu primari PSD primesc la această alocare 5.050 mii lei, adică 32% din suma totală, iar 41 de comune, cu primari în culoarea oficial la guvernare, primesc 10.950 mii lei adică 68%.
„Hai, treacă de la noi suma alocată pentru Capul Câmpului unde se construiesc edificii de interes major, dar chiar de zece ori mai mare decât la Iacobeni, Panaci, Baia, Udești, Forăști și câte altele din cele 54 menționate anterior”, a arătat senatorul.
Liderul PSD Suceava nu vede o altă rațiune normală care a stat la baza unei alocări de 2.700 mii lei pentru șapte municipii și orașe ce cumulează 105.018 locuitori, de altă orientare decât PNL față de 8.216 mii lei pentru 5 municipii și orașe cu conduceri la culoare potrivită cu cea a guvernării și cu 102.840 mii de locuitori.
„Mai concis, vorbim de un raport de 25 față de 75%. Cum de nu au fost luate în considerare argumentele unor programe aflate în derulare, programe de interes major pentru comunitățile pedepsite de pixul nărăvaș folosit discreționar. Se poate compara o astfel de practică cu cele abordate de guvernarea PSD – ALDE? Așa am procedat noi când am alocat sumele pentru proiecte derulate prin PNDL, sau la rectificările bugetare, sau la sprijinul alocat celor ce suferiseră urmare a calamităților naturale? O fi știind pixul ăsta jocuri de culise, dar de echitate, de echidistanță precis n-a auzit!”, susține senatorul social-democrat.
El a subliniat că pixul pe care aproape l-a personalizat este pus în mișcare de o mână condusă de un cap.
„Domnul președinte al Consiliului județean Suceava, practicant cu state vechi de serviciu al jocurilor electorale nu se abate de la nici un tertip, de la nici o manipulare menită să aducă voturi pro-PNL. De la asigurarea unei garnituri pnl-iste la conducerea instituțiilor de interes, de la promovarea simpatizanților în funcții cheie la răsplătirea credincioșilor și la ademenirea celor slabi de înger cu promisiuni transmise prin mesageri, adevărați arhangheli vestitori de pomeni electorale, nimic nu-i este străin”, arată senatorul.
El crede că după ce a constatat că negarea realităților edificate în guvernarea PSD-ALDE ca și văicărelile mincinoase despre „greaua moștenire” nu conving pe cei ancorați în realitate, președintele CJ Suceava a trecut la „practica zăhărelului fluturat”prin fața nehotărâților.
Nu-l putem împiedica, dar putem să-i dejucăm manevrele demascând adevărata lor motivație. Și mai putem face exact ceea ce vom face săptămâna viitoare când voi interpela pe acest subiect de la tribuna Parlamentului pe Președintele Curții Naționale de Conturi și conducerile tuturor autorităților naționale cu competențe în această situație. Nu este o amenințare. Îmi comunic intențiile în calitatea de senator pe care înțeleg să o onorez în acest mod”, a conchis Ioan Stan.
Reamintim că în cadrul ședinței, liderul consilierilor PSD, Mihai Grozavu, a spus că e nevoie de asigurarea finanțării pentru proiecte de dezvoltare și că președintele CJ Suceava să facă intervenții pentru asigurarea fondurilor necesare.
„Suntem alături de dumneavoastră aici, nu suntem în altă tabără. Suntem alături de dumneavoastră și de localități ca să fie treaba mai bună”, a spus Grozavu.
Intră acum și în grupul de