Intră acum și în grupul de
Candidatul Pro România pentru funcția de primar al Sucevei, Florin Sinescu, a declarat, miercuri, în conferință de presă, că unul dintre punctele importante ale programului său are în vedere tinerii și problematica tinerilor din Suceava motiv pentru care în echipa sa a cooptat și tineri.
„Tinerii sunt viitorul municipiului Suceava”, a spus Sinescu.
El a prezentat doi tineri candidați ai Pro România pentru Consiliul Local Suceava, Alexandra Harja Samsonescu, antreprenor și Alexandru Sârghe, fost sportiv de performanță, licențiat în informatică și student la Drept.
„Ei știu ce doresc tinerii, ce dorește generația lor și vor să se implice astfel încât împreună să găsim soluții administrative”, a spus Sinescu.
Alexandra Harja Samsonescu a arătat că este suceveancă, a fost șefă de promoție a Liceului Economic „Dimitrie Cantemir”, a urmat cursule Facultății de contabilitate și informatică de gestiune și un master în domeniu agricol la Iași.
Ea a brevetat un utilaj de curățat perne și pilote pe care firma sa îl produce și îl comercializează împreună cu alte materiale fiind principalul furnizor pentru curățătoriile de perne din țară.
Firma sa produce perne și pilote din pene și puf pentru export și câteva din marile lanțuri de magazine din țară
„Ca tânăr antreprenor m-am lovit de tot felul de piedici ce țin de instituțiile publice din Suceava. O mai mare problemă pe care noi o avem este forța de muncă. Tineri nu prea găsim să angajăm pentru că aceștia preferă să plece din oraș. Pentru că eu cred în schimbare și cred într-o schimbare bună sunt alături de echipa Pro România pentru că mă pliez pe valorile acestui partid”, a spus Alexandra Harja Samsonescu.
Alexandru Sâghe spune că este sucevean, fost sportiv de performanță, a crescut la CSM Suceava și apoi a evoluat pentru un an la Dunărea Galați și pentru doi ani la Steaua București.
El a absolvit Facultatea de Inginerie electrică și știința calculatoarelor de la USV și pentru că nu a găsit loc pe piața muncii din Suceava s-a gândit să se reprofileze și acum este student al Facultății de Drept a USV.
„Ca sucevean nu-mi place cum arată orașul Suceava. În cei 16 ani de mandat Ion Lungu putea face mult mai mult pentru Suceava. Dumnealui trebuie supus unei evaluări pentru ceea ce a făcut și nu pentru ceea ce va face. Sucevenii au o alternativă, respectiv Pro România și Florin Sinescu pentru că direcția în care se îndreaptă orașul nu este una bună și tinerii vor continua să plece”, a spus Sârghe.
Intră acum și în grupul de