Intră acum și în grupul de
25 de membri ai PDL din judeţul Suceava vor pleca la finele lunii septembrie, pentru câteva zile, într-o excursi la Bruxelles la Parlamentul European. Acesta este răsplata pe care europarlamentarul sucevean Petru Luhan o oferă celor care au muncit în campanie pentru alegerile europene din primăvara acestui an.
Luhan a spus că vor fi două serii de persoane care vor pleca, de câte 25 de persoane cea de a doua urmând a face deplasarea în „capitala” UE în prima parte a lunii octombrie. „Fericiţii” vor beneficia de transport, cazare şi masă (pentru trei zile) iar la Bruxelles vor avea parte, conform programului transmis de Luhan şi de câteva sesiuni de lucru pe probleme ce ţin de administraţia locală şi cea europeană dar şi de un tur al oraşului cu autocare descoperite.
Pentru desemnarea primilor 25 de persoane, organizaţiile locale ale PDL, în ordinea scorului obţinut la europarlamentare, vor avea posibilitatea să-şi desemneze câte o persoană care să facă deplasarea.
Intră acum și în grupul de