Primarilor din Crucea şi Horodniceni le-a trecut „simpatia” faţă de PD-L


Intră acum și în grupul de

În mai puţin de două săptămâni, atât primarul comunei Crucea, cât şi cel al comunei Horodniceni se pare că s-au răzgândit în ceea ce priveşte simpatia lor faţă de PD-L. Potrivit preşedintelui interimar al PNL Suceava, Ştefan Alexandru Băişanu, primarul din Crucea ar fi spus că nu mai simpatizează cu PD-L pe motiv că la ultima rectificare a bugetelor locale, Consiliul Judeţean nu a alocat localităţii pe care o conduce suficiente fonduri. „La şedinţa noastră a spus că nu este deloc mulţumit de ceea ce s-a întâmplat în perioada de când a fost la Câmpulung Moldovenesc unde s-a anunţat că simpatizează cu PD-L. A spus că la această rectificare a primit doar 40 de milioane de lei vechi, care pentru o primărie nu înseamnă nimic şi nici nu înseamnă relansarea activităţii primăriei”, a declarat Băişanu, însă trebuie spus că la ultima rectificare a CJ Suceava, suma alocată comunei Crucea a fost de 60.000 de lei.

În ceea ce-l priveşte pe primarul din Horodniceni, liderul liberal a precizat că este în continuare alături de PNL. „La şedinţa Delegaţiei Permanente a PNL Suceava a fost prezent viceprimarul acestei comune, care a spus că primarul este în continuare alături de noi. Primarul nu a fost prezent pentru că este în concediu, însă am primit asigurări că nu simpatizează cu PD-L”, a conchis Băişanu.


Intră acum și în grupul de