Redevenţa pentru exploatarea resurselor naturale, sursă de venit la bugetele locale? (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

O parte din redevenţa pentru exploatarea resurselor naturale ar putea fi alocată localităţilor în vederea creşterii veniturilor administraţiilor locale, a declarat marţi vicepreşedintele PD-L, Gheorghe Flutur, precizând că aceasta constituie una dintre măsurile anticriză puse în discuţie în cadrul şedinţei coaliţiei care a avut loc luni.

Potrivit liderului democrat-liberal, măsura are în vedere modificarea Legii finanţelor publice locale pentru ca o parte din redevenţa plătită pentru exploatarea de gaze naturale, petrol, piatră sau lemn, dar şi alte resurse naturale să intre în bugetele locale. „Trebuie să găsim soluţii ca o parte din această redevenţă să devină sursă de venit la autorităţile locale”, a spus Flutur, care a menţionat că modificarea legislativă se va face şi cu consultarea Agenţiei Naţionale a Resurselor Minerale.

El a mai arătat că printre măsurile anticriză discutate în cadrul şedinţei coaliţiei s-au numărat schemele de ajutor de stat pentru IMM-uri, susţinerea producţiei de export, asigurarea de fonduri de investiţii pentru programul naţional de modernizare a drumurilor judeţene, pentru proiecte de refacere a satului românesc, în special drumuri, aducţiuni de apă şi canalizare sau pentru programul de electrificare.


Intră acum și în grupul de