Şedinţa pentru suspendarea Comisiei Udrea, amânată din lipsă de cvorum


Intră acum și în grupul de

Secretarul Camerei Deputaţilor, deputatul PD-L Dumitru Pardău, a anunţat miercuri, că şedinţa Biroului Permanent pe tema suspendării activităţii Comisiei Udrea a fost amânată din lipsă de cvorum, menţionând că va fi convocată la o dată ulterioară.

El consideră că atitudinea reprezentanţilor PSD, PNL şi UDMR, care au absentat de la această şedinţă, este anormală şi incorectă. „Nu poţi fi membru al Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor şi să participi doar când ai chef sau doar când vrei să sprijini iniţiative politice ţintă, cum a fost înfiinţarea comisiei Udrea”, a spus Pardău.

El a arătat că membrii PD-L din BP al Camerei Deputaţilor participă la şedinţele acestui for de conducere a Camerei şi că atunci când nu au fost de acord cu un punct de vedere nu au votat sau au votat împotrivă. „Aceeaşi atitudine puteau avea şi reprezentanţii partidelor care au lipsit de la şedinţa de azi”, este de părere deputatul PD-L, care a adăugat că aceştia au uitat că sunt parlamentari şi membri ai Biroului Permanent şi că activitatea în conducerea Camerei Deputaţilor primează în faţa activităţilor de partid.

Parlamentarul sucevean a mai menţionat că “preşedintele Camerei, Roberta Anastase, a cerut liderilor de grup prezenţi în sală, în mod special doamnei Aura Vasile, să vină într-o zi, maxim două cu o propunere concretă prin care să garanteze că cei care sunt membri ai Biroului Permanent din partea acestor partide vor participa la şedinţă”.


Intră acum și în grupul de