USR Suceava cere aprovizionarea prioritară a SJU și a tuturor medicilor de familie din Suceava cu echipament corespunzător, mărirea capacității de testare și a numărului de ventilatoare și capacități de suport ATI


Intră acum și în grupul de

USR Suceava face apel la sprijinirea Sucevei să lupte cu pandemia COVID – 19

Într-un comunicat de presă se arată că orașul Suceava este izolat din cauza unui lanț fatal de erori umane, manageriale, de aprovizionare și a lipsei de prevedere a factorilor locali de decizie, în contextul evoluției rapide a pandemiei.

„Transformarea Spitalului Județean de Urgență Suceava în Spital COVID-19 s-a făcut în urma dezastrului epidemiologic generat de un management incompetent și iresponsabil al SJU și al DSP. Factorii politici au prioritizat testarea familiilor lor și ale politicienilor înaintea pacienților și a medicilor, iar dezastrul actual este o consecință directă a acestei gândiri inconștiente și egoiste”, transmite USR Suceava.

Potrivit USR Suceava, în condițiile în care în județul Suceava un sfert (638) dintre pacienții diagnosticați cu COVID-19 din România și cel mai mare număr (33) de morți din cauza acestei boli, se cere aprovizionarea prioritară a SJU și a tuturor medicilor de familie din Suceava cu echipament corespunzător, mărirea capacității de testare și a numărului de ventilatoare și capacități de suport ATI. „Cerem testarea extinsă a tuturor cadrelor medicale din SJU și a familiilor lor, precum și a familiilor pacienților detectați pozitiv. Cerem teste rapide pentru testarea populației simptomatice și a medicilor din Suceava”, se arată în comunicatul USR.

„Suceava e puternică, însă avem nevoie de ajutor pentru a lupta mai departe. Suceava este izolată! Acum, vă rugăm să ajutați medicii Sucevei, atât de greu încercați, să lupte cu pandemia”, a transmis USR Suceava.


Intră acum și în grupul de