Ioan Bălan: Cinismul unor politicieni se vede acum când denigrează Suceava și pe suceveni în căutare de voturi și uită cum încercau să se urce pe capitalul de încredere al managerului Vasile Rîmbu de care acum se dezic


Intră acum și în grupul de

Vicepreședintele regional al PNL, deputatul de Suceava Ioan Bălan, a declarat, sâmbătă, că a constatat cu mâhnire că în această perioadă de criză majoră unii politicieni denigrează Suceava și Bucovina, dar că ipocrizia acestora este cu atât mai mare cu cât, în urmă cu o lună încercau să se cațere pe capitalul de încredere al managerului SJU Vasile Rîmbu, iar acum sunt primii care se dezic de el.

„Mă doare foarte tare când vedem cum niște politicieni hrăpăreți și în goana după voturi denigrează Bucovina și Suceava”, a declarat Ioan Bălan.

El a spus că în ultimii ani s-au făcut eforturi mari pentru promovarea zonei Bucovinei, iar oamenii care au venit aici au constatat că oamenii sunt primitori, întreprinzători și harnici și de aceea a și primit mii de mesaje, multe din țară, de susținere a Sucevei și a Bucovinei.

„În decursul timpului, unii dintre noi am făcut eforturi mari să facem cunoscută Bucovina așa cum este ea, cu oameni harnici și întreprinzători. Cel mai mare atu al oamenilor din Bucovina este ospitalitatea și de aceea am și reușit o dezvoltare susținută și constantă a zonei din punct de vedere turistic. Am primit mii de mesaje de la oameni din județ și din țară de susținere pentru Bucovina”, a menționat deputatul.

Ioan Bălan a mai spus că toți parlamentarii PNL s-au implicat în susținerea Sucevei, prin donații și acțiuni de ajutorare și că aceștia au acționat responsabil ca niște oameni care au înțeles că în aceste zile vorbele sunt de prisos și că acțiunile contează.

El a precizat că zilele următoare vom publica o sinteză a acțiunilor pe care le-au întreprins parlamentarii PNL.

Mai mult, liderul liberal a spus că și premierul Ludovic Orban este în contact permanent cu președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur și cu parlamentarii suceveni liberali pentru a sprijini cu tot ceea ce este necesar.

„În toate aceste zile, președintele Gheorghe Flutur cât și noi, parlamentarii liberali, am fost în strânsă legătură cu ministrul Sănătății, Nelu Tătaru și cu premierul Ludovic Orban, care se interesau și la ora 1 sau 2 din noapte despre situația existentă în Suceava și de nevoile locale”, a spus Ioan Bălan.

El și-a exprimat mâhnirea când a constatat că în această perioadă pot exista și politicieni cinici și ipocriți care vor să se folosească de această criză pentru a mai câștiga câteva puncte.

„Cât de cinici pot fi unii politicieni am văzut în aceste zile și am văzut și ipocrizia de care au dat dovadă. Până acum trei-patru săptămâni toți liderii de partide, absolut toți, să băteau pe capitalul de imagine al lui Vasile Rîmbu, pentru a-l atrage într-o eventuală candidatură împotriva candidatului PNL, Ion Lungu. Astăzi, ei sunt primii care se dezic de Vasile Rîmbu”, a spus Ioan Bălan.

Liderul liberal sucevean a arătat că el a decis să ajute oamenii în nevoie.

„Eu sunt unul dintre politicienii care am ales să nu-mi fac capital politic din suferința oamenilor și de aceea, zilele acestea am ales ca alături de colegii mei să fac ceva util: să ajut oamenii în nevoie. Suceava-Bucovina își va reveni și cu ajutorul lui Dumnezeu vom fi mai mult decât am fost!”, a conchis Ioan Bălan.


Intră acum și în grupul de