Vasile Ilie îl înlocuieşte pe Aurel Olărean la şefia PD-L Rădăuţi


Intră acum și în grupul de

Primarul municipiului Rădăuţi, Aurel Olărean, a cerut să fie înlocuit din funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale PD-L, a anunţat vineri preşedintele PD-L Suceava, Gheorghe Flutur, arătând că locul acestuia va fi luat de vicepreşedintele organizaţiei judeţene, Vasile Ilie, care este şi vicepreşedinte al CJ Suceava. Flutur a spus că noul lider al PD-L Rădăuţi urmează să se ocupe de pregătirea organizaţiei pentru alegerile prezidenţiale.

El a ţinut să precizeze că Olărean rămâne vicepreşedinte al PD-L Suceava şi în Biroul de conducere al PD-L Rădăuţi, urmând să se ocupe mai mult de probleme administrative. „Nu am dorit să exportăm neînţelegerile din PD-L în Primărie”, a spus Flutur, fără să precizeze la ce neînţelegeri face referire.

Liderul PD-L Suceava a mai menţionat că doreşte ca la Rădăuţi să fie întocmit un program special de dezvoltare a municipiului care să prevadă în principal modernizarea infrastructurii. „E un oraş fără proiecte”, a spus Fluture, care a subliniat că celelalte municipii din judeţ au proiecte importante de dezvoltare, în special cu finanţare europeană.


Intră acum și în grupul de