Intră acum și în grupul de
PSD Suceava consideră că şi în România ar trebuie introduse măsuri temporare pentru scoaterea din criză a firmelor, cât şi pentru protejarea calităţii activelor băncilor.
Vicepreşedintele PSD Suceava, Ovidiu Donţu, propune astfel, o măsură similară cu cea aplicată cu succes în Italia, care va permite firmelor să aibă lichidităţi şi să menţină locurile de muncă. „În România nu se înţelege încă necesitatea menţinerii locurilor de muncă, nu se înţelege că formarea resurselor umane într-o companie este foarte importantă”, a subliniat Donţu.
El a arătat că prin parlamentarii PSD suceveni va iniţia un proiect privind suspendarea pe o perioadă de 12 luni a plăţii ratelor principale curente pentru împrumuturi pe termen mediu şi lung, suspendarea pentru o perioadă de la 6 la 12 luni a plăţii ratelor principale în cazul operaţiunilor de leasing şi extinderea termenului de rambursare a finanţărilor pe termen scurt până la 270 de zile, când asemenea facilităţi sunt susţinute prin cesiune de creanţe.
Potrivit lui Donţu, în acest proiect sunt eligibile doar întreprinderile mici şi mijlocii, aflate în dificultăţi cauzate exclusiv de criză, dar care în anul 2008 au fost clasificate de bănci drept performante. El a menţionat că suspendarea plăţii ratelor principale la credite va conduce la extinderea perioadei de finanţare cu o perioadă egală de timp, iar dobânda va fi plătită conform condiţiilor iniţiale. „În toate ţările, preocuparea a fost pentru finanţarea economiei şi nu spre colectarea la stat a banilor”, a conchis vicepreşedintele PSD Suceava.
Intră acum și în grupul de