Intră acum și în grupul de
Senatorul PSD de Suceava, Virginel Iordache a reacționat în cursul zilei de miercuri la vestea că proiectul de lege privind dobândirea autonomiei de cătyre Ținutul Secuiesc și a explicat într-o postare pe pagina sa de facebook care au fost motivele care au făcut ca proiectul să fie aprobat tacit de Camera Deputaților. Vă redăm mai jos, integral, argumentația senatorului sucevean:
”A apărut în media informația potrivit căreia, în Camera Deputaților a trecut tacit proiectul de lege prin care Ținutul Secuiesc dobândește autonomie. Nu avem ce comenta cu privire la veridicitatea acestei întâmplări, pentru că exact asta a fost: o întâmplare. “Întâmplare “ nefericită generată de un senator PNL .
Acest lucru a fost posibil pentru că s-a profitat de o conjunctură nefericită, în condiţiile în care la finalul lunii martie se făcea tranziţia între şedinţele de plen cu prezenţă fizică, la procedura online pe care lucrăm în momentul de față. Aceasta este explicaţia prin care acest proiect de lege a trecut tacit de Camera Deputaților, având în vedere că, de la acel moment nu a mai avut loc o şedinţă de plen.
Evident că s-a încercat imediat să se inducă opiniei publice convingerea că acest lucru a fost posibil datorită unui blat dintre UDMR și PSD, asta deși nimeni n-a oprit, niciodată, vreun coleg din celelalte partide (PNL, USR, ProRomânia, ALDE,PMP) să atragă atenția asupra respectivului proiect legislativ, aceștia având același acces la informații ca și noi. Acest lucru nu a fost făcut nu din rea voință, pentru că absolut toți parlamentarii României, care gândim și simțim românește, înțelegem implicațiile unei asemenea legi, indiferent de partid, ci datorită explicației sus menționate.
Bineînțeles, că cei care au încercat să inducă opiniei publice ideea menționată anterior, au uitat să specifice că for decizional cu privire la acestă lege pe care o considerăm nu doar neavenită, ci total neconstituțională, este Senatul României, unde PSD-ul deține majoritatea și unde, în cursul zilei de astăzi, acestă propunere legislativă va fi respinsă cu certitudine.
Ba mai mult, pentru că astăzi este Ziua Veteranilor de Război, această respingere va reprezenta un tribut adus înaintașilor noștri prin care le vom demonstra că sacrificiul lor nu a fost în zadar, și că România va rămâne mai departe întreagă, liberă și că nimeni altcineva în afară de poporul român nu ne va impune cum să ne administrăm țara.
Personal consider că acestă propunere legislativă, pe lângă faptul că este neconstituțională, este și un afront adus României de către inițiatorii acestei legi, afront pe care trebuie să-l gestionăm corespunzător pentru a evita pe viitor apariția unor situații similare. Avem o datorie mai mult decât morală de a respecta țara în care ne-am născut, în care am crescut, în care am studiat, unde ne-am întemeiat familii și unde ne-am construit o carieră.
Da, domnilor UDMR-iști, România v-a ajutat să fiți cine sunteți și pentru asta îi datorați respectul cuvenit! Mai consider că România, în ceea ce priveşte drepturile minorităţilor, este un exemplu pozitiv în toată Europa şi lumea democratică.
Chiar nu suntem deficitari la capitolul drepturilor privitoare la minorităţi. Am fost tot timpul deschiși dialogului cu toţi cetăţenii României, inclusiv cu cei care aparţin minorităţii maghiare, dar în această relație să nu uite nicio minoritate că în primul rând sunt cetățeni români și ca cetățeni, au datoria de a respecta legile și constituția acestei țări, altfel trebuie să răspundă în fața lor.”
Intră acum și în grupul de