Intră acum și în grupul de
Președintele USR Suceava, Teodora Munteanu, a solicitat, miercuri, primarului Ion Lungu, să identifice elevii din municipiu care nu-și permit să beneficieze de tablete pentru continuare învățământului la distanță și să le achiziționeze din fondurile municipalității în loc să dea bani pentru chermeze și activități pseudo-culturale.
„În contextul în care școlile rămân închise și activitatea didactică s-a mutat în online, dreptul la învățătură al fiecărui elev poate fi exercitat doar cu implicarea autorităților locale, în regim de urgență”, se arată în adresa transmisă primarului Suceavei de președintele USR Suceava care solicită Primăriei Suceava facilitarea procesului de învățare online, prin dotarea elevilor cu mijloacele informatice.
Teodora Munteanu cere ca în urma unui analize coordonate de Inspectoratul Școlar Județean Suceava și conducerile școlilor de pe raza municipiului Suceava să fie identificați elevii aflați în imposibilitatea de a continua procesul de învățare în condițiile date de starea de urgență, în conformitate cu situația financiară a fiecărei familii din care provin acești copii.
„Este inacceptabil ca asigurarea condițiilor materiale pentru derularea online a procesului de învățământ să cadă exclusiv în sarcina părinților”, se arată în adresă.
Teodora Munteanu adaugă că, după finalizarea analizei, Primăria Suceava să aibă în vedere ajustarea unor cheltuieli de funcționare și renunțarea/amânarea unor investiții inoportune pentru a putea aloca fonduri în vederea dotării celor care nu dețin și nici nu își permit aceste mijloace, pentru a garanta accesul gratuit la portalurile, platformele de învățare, bibliotecile virtuale și la alte resurse de învățare digitale și să aibă în vedere și încheierea unor contracte până la sfârșitul anului școlar 2019-2020, pentru asigurarea accesului la internet a tuturor cazurilor identificate.
„Considerăm că achiziția de tablete pentru copiii care nu și le permit este o destinație mult mai bună pentru banii publici, decât chermezele și activitățile pseudo-culturale cu care ne-a obișnuit Primăria Suceava”, se arată în adresă.
Președintele USR Suceava cere ca activitățile prilejuite de Zilele Sucevei 2020 pentru care e alocată suma de 300.346 lei, să fie anulate, iar banii să fie redirecționați către această cauză.
De asemenea, Teodora Munteanu cere reevaluarea oportunității efectuării cheltuielilor aprobate cum ar fi Servicii de publicitate mass-media – 655.040 lei, Achiziționare semințe flori, butași și răsaduri, bulbi și semințe gazon – 657.000 lei, SF parcare etajată – 142.857,14 lei, Alimentare cu energie electrică nocturnă Areni – 630.252,10 lei.
Intră acum și în grupul de