Intră acum și în grupul de
Doi dintre cei 7 vicepreşedinţi ai organizaţiei judeţene Suecava a PNL, care au fost aleşi la finele săptămânii trecute în funcţii la Conferinţa Judeţeană de Alegeri, au renunţat la fotolii în favoarea altor doi membri ai Biroului politic judeţean al PNL Suceava. Anunţul a fost făcut joi de liderul judeţean ales al PNL, Alexandru Ştefan Băişanu, care a spus că în felul acesta, doi liberali de top, Adrian Popoiu şi Cezar Ioja au primit funcţii la partid.
Liderul PNL Suceava a declarat că a renunţat la funcţia de vicepreşedinte al PNL Suceava, Gheorghe Aldea din Fălticeni, iar în locul său a fost desemnat vicepreşedinte al organizaţiei primarul oraşului Siret, Adrian Popoiu. Totodată, a renunţat la funcţia de vicepreşedinte al organizaţiei şi Vasile Mocanu, care a fost desemnat secretar coordonator al organizaţiei şi în felul acesta nu poate cumula cele două funcţii.
În locul lui Vasile Mocanu, vicepreşedinte al organizaţiei judeţene PNL Suceava este Cezar Ioja, din Vatra Dornei. Alexandru Băişanu a mai spus că în urma acestor schimbări, fiecare zonă a judeţului Suceava este „reprezentată corespunzător” în conducerea organizaţiei PNL. Interesant de remarcat ar fi faptul că noul purtător de cuvânt al PNL Suceava a fost desemnat fostul prefect, Ovidiu Doroftei, care a fost directorul de cabinet al prefectului Băişanu în anul 2007-2008.
Intră acum și în grupul de