Senatorul Mirza: „Daca Basescu mai prinde un mandat, va cere desfiintarea Parlamentului” (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Preşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava a PSD, senatorul Gavril Mîrza, a apreciat vineri că Traian Băsescu vrea ca alegerile prezidenţiale să fie perturbate de un referendum care nu rezolvă nimic, arătând că şeful statului vine cu teme false în faţa electoratului pentru a fi creditat pentru un nou mandat.

Liderul social-democraţilor suceveni consideră că preşedintele României continuă să creeze conflicte pentru a pune faţă în faţă diverse categorii sociale, apreciind temele lansate în ultima săptămână de Traian Băsescu privind legalizarea prostituţiei, dezincriminarea consumului de droguri uşoare sau Parlamentul unicameral, ca fiind teme opuse preocupărilor zilnice ale populaţiei României.

„Zilnic, în România, apar opt sute de şomeri, iar populaţia aştepta soluţii legate de criza economică, dar el vine cu teme populiste, făcături electorale disperate ce arată starea de agitaţie, de teamă şi neîncredere pentru un nou mandat”, a evidenţiat senatorul PSD.
Mîrza crede că, în logica lui Traian Băsescu, potrivit căruia reducerea numărului de parlamentari va determina reducerea corupţiei, ar trebui înjumătăţită populaţia ţării pentru ca şi criminalitatea să fie redusă la jumătate sau numărul de maşini pentru a reduce numărul de accidente pe şosele din cauza drumurilor proaste. „Este o stare de disperare determinată de căderea din sondaje”, a spus liderul PSD Suceava, care se întreabă dacă atât Constantin Simirad cât şi Constantin Conţac vor mai rămâne susţinători ai lui Traian Băsescu.

„Nu mai aud că Simirad şi Conţac rămân pe aceeaşi poziţie de susţinători. Nu se mai manifestă în ultima perioadă ca şi susţinători”, a spus Mîrza.

Senatorul PSD a mai adăugat că se aşteaptă ca Băsescu să solicite chiar desfiinţarea Parlamentului pentru că e mai ieftin. „Dacă mai prinde un mandat, va veni cu desfiinţarea Parlamentului pentru că e mai ieftină o dictatură pentru care văd că există o preocupare”, a afirmat Mîrza, care a arătat că nu se poate schimba Constituţia doar pentru că „aşa vor muşchii cuiva”.


Intră acum și în grupul de