Criza guvernamentala, varianta Orest Onofrei


Intră acum și în grupul de

Pe lângă criza economică şi cea politică s-a suprapus criza guvernamentală, a declarat marţi, secretarul Senatului Orest Onofrei, senator PD-L de Suceava, după adoptarea moţiunii de cenzură.

„Această criză guvernamentală complică şi mai mult situaţia ceea ce face ca în astfel de cazuri, cel chemat să rezolve treburile ţării este preşedintele Traian Băsescu”, a spus Onofrei, arătând că cei doi contracandidaţi, Mircea Geoană şi Crin Antonescu, recunosc că Traian Băsescu poate rezolva situaţia, ei complicând-o.

Moţiunea de cenzură iniţiată de PNL şi UDMR a fost adoptată, marţi, cu 254 de voturi “pentru” şi 176 “împotrivă”, potrivit anunţului oficial, iar Guvernul Boc se consideră demis, fiind prima dată în perioada postrevoluţionară când o astfel de moţiune trece în Parlament.


Intră acum și în grupul de