Alianta impotriva fraudei electorale (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Preşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava a PSD, senatorul Gavril Mîrza, a declarat vineri că menţinerea actualului Guvern în funcţie are ca scop principal fraudarea alegerilor la preşedinţia României, în consecinţă a anunţat că PSD vrea să încheie în judeţul Suceava o înţelegere anti-fraudă cu celelalte formaţiuni politice pentru ca „cei de la PD-L să nu fure alegerile”. „Vom fi foarte vigilenţi”, a subliniat liderul social-democrat, în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit lui Mîrza, actualul guvern demis „nu se dă dus” pentru că are „bagaje multe prin birouri” care trebuie umplute, pentru că are licitaţii nerezolvate şi că acţiunea de fraudare a alegerilor prezidenţiale a fost pusă la cale şi „se tem că nu o pot săvârşi”.

El a arătat că fraudarea alegerilor este legiferată din Ordonanţa de Urgenţă prin care se stabilesc secţiile de votare speciale, menţionând că nu au fost înfiinţate secţii speciale în gări importante, dar că în staţii CFR ca Nisipitu sau Dornişoara vor fi organizate astfel de secţii de votare. Mîrza a anunţat că PSD va avea între trei şi cinci observatori lângă secţiile de votare speciale şi vor urmări activitatea acestora înainte de deschidere şi până după închidere. „Sper însă să instalăm până la alegeri un prim-ministru independent care să-i scoată pe toţi politrucii din prefecturi”, a conchis preşedintele PSD Suceava.


Intră acum și în grupul de