Senatorul PNL Daniel Cadariu: „Viteazul” Ioan Stan a preferat să se ascundă după fusta Mirelei Adomnicăi pentru a evita să se ”bată” în mod direct cu Gheorghe Flutur


Intră acum și în grupul de

Senatorul PNL de Suceava Daniel Cadariu a transmis, sâmbătă, printr-un comunicat de presă că președintele organizației județene PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a dat dovadă de lașitate pentru că nu și-a asumat candidatura la președinția CJ Suceava și că se ascunde după fusta Mirelei Adomnicăi.

Vă prezentăm integral comunicatul semnat de senatorul PNL Daniel Cadariu:

„Am văzut în ultima vreme o activitate scriitoricească febrilă a ”căpeteniei de trib” social-democrat din județ, Ioan Stan.

Comunicate peste comunicate ce lovesc în singurul om care a făcut ceva concret pentru județul Suceava și Bucovina, președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur.

În comunicate președintele PSD Suceava e un mare viteaz. În realitate însă nu face decât să demonstreze o uriașă lașitate.

 Am să explic și de ce.

 În primul rând pentru că s-a sucit și nu mai vrea să candideze la președinția Consiliului Județean Suceava ca să se ”bată” în mod direct cu Gheorghe Flutur, cel pe care-l înfierează în comunicate.

A preferat să o bage la înaintare pe Mirela Adomnicăi. Cum s-ar spune în termeni populari a preferat să se ascundă după fusta femeii.

 Și face asta dintr-un motiv foarte simplu: știe că va pierde în fața lui Gheorghe Flutur și riscă astfel să piardă și partidul din mână.

 Nu că Mirela Adomnicăi ar avea vreo șansă în fața lui Gheorghe Flutur, dar eșecul în cazul ei nu ar avea consecințe așa de drastice ca în cazul domniei sale.

 Apoi am văzut că senatorul PSD sucevean folosește tinerii din partid să-i dea „topoare” lui Gheorghe Flutur în loc să-i învețe lucruri frumoase, constructive. Se ascunde practic după tineri.

 Aici ce pot să spun? Cu un asemenea curaj nu cred că poate ajunge mai departe de Fălticeni.

 Politica de ”vizuină” a lui Ioan Stan știrbește mult calitatea actului politic la nivelul județului nostru.

 O să râdeți, însă avem nevoie de un partid de opoziție sănătos, reformat, cu care să ne confruntăm în idei și proiecte pentru ca lumea să înțeleagă ceva.

 Așa însă, cu un om care se ascunde după fusta femeii și după ”papionul” unui tânăr care probabil vrea și el pe o listă undeva, nu e greu de ghicit care va fi opțiunea electoratului”.


Intră acum și în grupul de