Deputatul USR Daniel Popescu, după ce Lactalis a anunțat închiderea fabricilor din Vatra Dornei și Floreni: Nu cred că e normal ce s-a întâmplat mai ales că vorbim de un brand local care a fost construit cu greu


Intră acum și în grupul de

Deputatul sucevean USR Daniel Popescu a declarat, miercuri seara, la Analiza de Seară de la News Bucovina, că situația privind închiderea fabricilor de prelucrare a laptelui de la Vatra Dornei și Floreni trebuie analizată în profunzime și consideră că subiectul ar fi trebuit să fi fost pe agenda premierului Ludovic Orban care a vizitat recent Bazinul Dornelor.

„Eu nu cred că e normal ca în urma unei vizite a prim ministrului în zona Vatra Dornei să ne trezim cu o situație de acest gen”, a spus Popescu.

El a arătat că ar fi fost normal ca în cadrul vizitei guvernamentale la Vatra Dornei să fi fost discutat acest subiect de reprezentanții firmei cu cei au guvernului.

„Nu cred că e normal, mai ales că noi, în calitate de suceveni, de dorneni, de câmpulungeni, de oameni care apreciază un brand local, știm cât de greu se construiește un brand local, mai ales La Dorna”, a arătat deputatul care a menționat că oriunde s-a aflat, la București sau în Marea Britanie, nu a încetat să încerce să promovez niște branduri locale.

„Brandurile locale sunt foarte importante pentru economia locală a unui județ sau a unei localități.Este un model folosit în țările din vest cu succes, nu văd de ce nu ar fi folosit cu succes în România și nu înțeleg de ce nu ar trebui noi să luăm niște măsuri când vine vorba de respectarea lor”, a spus Daniel Popescu.

Deputatul sucevean a adăugat că trebuie văzute care au fost condițiile în care a fost făcută achiziția și consideră că un brand local trebuie protejat.

„Îmi vine foarte greu să înțeleg de ce în România anului 2020, contractele semnate de multinaționale, mari investitori, într-o industrie, cea alimentară, care ar trebui să fie din cadrul securității naționale, pentru că e vorba de siguranța alimentară, noi nu știm în ce condiții se încheie aceste contracte și ce beneficii oferă statul român, autoritățile locale, acelor entități care vin și fac investiții în România”, a spus Daniel Popescu.

El a subliniat că din practica altor state, nu a văzut niciodată ca aceasta să vândă o anumită industrie dacă investitorul nu-și ia anumite angajamente față de comunitatea locală.

„Eu aș vrea să văd un plan de afaceri, aș vrea să văd în ce condiții s-a luat acea decizie de vindere cumpărare, în ce condiții au fost achiziționate utilaje, teren, clădiri. Că va fi recuperat sau nu vom vedea din rezultatul discuțiilor cu reprezentantul Ministerului Agriculturii”, a conchis Daniel Popescu.  


Intră acum și în grupul de