Petru Luhan devine raportor in Parlamentul European


Intră acum și în grupul de

Europarlamentarul PD-L Petru Luhan, membru al Comisiei pentru Dezvoltare Regională din cadrul Parlamentului European, a fost numit raportor privind “Atingerea coeziunii teritoriale, sociale şi economice în cadrul UE – o condiţie esenţială pentru o dezvoltare durabilă şi competitivă la scară mondială”.

Raportul va analiza dacă mijloacele financiare sunt alocate în mod eficient şi conform potenţialului maxim de dezvoltare a regiunilor din UE. In opinia europarlamentarului PD-L Petru Luhan, “diferitele regiuni ale Europei înseamnă potenţial diferit de dezvoltare. Dacă UE alocă fonduri europene pentru realizarea obiectivului de coeziune economică, socială şi teritorială, această alocare trebuie să fie foarte eficientă. Este de asemenea necesară o analiză detaliată a eficienţei investiţiilor realizate până acum în toate statele membre, cel puţin pentru ultimii 5 ani, urmată de propunerea de redirecţionare a unor sume de bani pentru a stimula şi sprijini dezvoltarea mai rapidă a ariilor de interes major pentru populaţie – infrastructura, sprijinirea IMM-urilor, coeziunea socială, agricultura.”

Raportul îşi propune să tragă un semnal de alarmă şi să încerce să modifice modul de alocare financiară a fondurilor europene. “Politicile de alocare financiară pot fi îmbunătăţite” susţine europarlamentarul PD-L Petru Luhan. Raportul va aborda, printre altele, şi modul de investiţie a fondurilor europene pe viitor. “Care ar fi soluţia cea mai bună? Ar trebui ca UE să investească în programe de mediu în vechile state membre şi în infrastructură în noile state membre sau ar fi mai benefic ca o parte însemnată a fondurilor să se concentreze pe sprijinul financiar pentru IMM-uri la nivel european?”, sunt câteva întrebări la care raportorul Parlamentului European va trebui să găsească răspunsuri în proiectul său de raport.

Raportul va mai analiza şi folosirea de bune practici. Noile state membre precum şi viitoarele ţări care vor adera la statutul de membru UE vor trebui să înveţe de la predecesorii lor modalităţile de absorbţie a fondurilor europene. “Spania şi Irlanda s-au dezvoltat fantastic după accesarea fondurilor europene”, susţine Petru Luhan. “Avem nevoie de parteneriate cu administraţii locale şi regionale din aceste ţări în proiecte europene şi trans-naţionale”, concluzionează europarlamentarul român.

Acest raport va fi util şi pentru stabilirea cotelor bugetare pentru perioada post 2013.


Intră acum și în grupul de