Senatorul Onofrei il baga pe Mircea Geoana cu capul in realitatea de la tara


Intră acum și în grupul de

Secretarul Senatului României, democrat-liberalul Orest Onofrei, senator de Suceava, susţine că în ultimele zile, liderul naţional al PSD, Mircea Geaonă, nu face altceva decât să „bântuie judeţele ţării” încercând să le împărtăşească oamenilor pe care îi întâlneşte noua politică agricolă dobândită pe gazonul vilei sale din Bucureşti.

Onofrei este de părere că Mircea Geoană lansează de fapt o nouă apariţie în Atlasul de mitocănie urbană şi anume: „ţăranul din centru”.

Orest Onofrei a remis redacţiilor din Suceava un comunicat de presă în care explică faptul că preşedintele PSD, Mircea Geoană, bântuie judeţele patriei încercând să-l lămurească pe ţăranul român cum e viaţa la ţară şi să împărtăşească noua sa politică agricolă dobândită pe gazonul din faţa vilei din Bucureşti.

„Îmbrăcat la patru ace, cu bani în cont (obţinuţi din subvenţia pe suprafaţa de gazon din curte), stând în casa de la stat, Geoană, un fel de ţăran mediu din România, încearcă să umple locul vacant lăsat de Iliescu în satele româneşti”, se spune în comunicat.

Senatorul mai arată că fiind speriat că vaca dă din coadă şi câinele latră, acest „fermier plutonier din tată-n fiu” însoţit de o „gloată roşu-rozaliu” s-a arătat destul de surprins de noile parfumuri răspândite pe la ferme şi de care nu auzise şi nici nu mai mirosise până atunci. „De asemenea, Mircea Geoană s-a arătat extrem de surprins când a aflat că între cal şi armăsar diferenţa nu este calitativă ci cantitativă, de doar câteva sute de grame”, mai susţine Orest Onofrei.

El îşi exprimă speranţa că Mircea Geoană să fi înţeles că nu este suficient să stai în cartierul Primăverii ca să te pricepi ce trebuie făcut la ţară primăvara, dar mai ales să fi învăţat de la ţăranul autohton că nu poţi face agricultura în pantofi de lac şi cu “salopeta“ de fiţe.

Senatorul PD-L mai menţionează în comunicatul de presă că a remarcat cu mare surprindere că Mircea Geoană nu e costumat de campanie, iar singurul semn distinctiv e doar cravata roşie, aşa cum se obişnuieşte la ţară „să se lege la gât berbecuţilor o fundă roşie să nu-i deoache cineva”. „Singurul lucru pe care domnul Geoană nu l-a înţeles, dar cu siguranţă îl va afla pe şase decembrie este că mulsul vacii nu seamănă de loc cu ”Geoană preşedinte”, iar singurul câştig al participării domniei sale la aceasta campanie este o nouă apariţie în Atlasul de mitocănie urbană: ţăranul din centru”, a conchis senatorul Orest Onofrei.


Intră acum și în grupul de