Ioan Balan: „Adversarii nostri politici au realizat ca sucevenii il sustin pe Traian Basescu” (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Conform unui sondaj de opinie realizat de PD-L Suceava pe marginea unui chestionar pus la punct de specialişti în sociologie, Traian Băsescu, candidatul susţinut de democrat-liberali pentru un nou mandat la Preşedinţia României, se bucură de o cotă „foarte importantă” ca intenţie de vot la nivelul judeţului, a declarat duminică, secretarul organizaţiei judeţene a PD-L, deputatul Ioan Bălan.

„La nivel de Suceava am sondat populaţia pe nişte chestionare folosindu-ne de un call-center sub supravegherea unor sociologi. Vreau să spun că preşedintele Traian Băsescu are o cotă foarte importantă ca şi intenţie de vot la nivel de Suceava. La jumătatea campaniei pot să spun că suntem mulţumiţi de modul cum reacţionează sucevenii vizavi de intenţia de vot”, a arătat Bălan.

În acelaşi timp, deputatul democrat-liberal sucevean a ţinut să remarce „disperarea” adversarilor politici care, în opinia lui, „au realizat că sucevenii îl susţine pe Traian Băsescu”. “Pe de altă parte, vreau să remarc disperarea adversarilor noştri politici pentru că şi ei la fel ca şi noi au realizat că sucevenii îl susţin pe Traian Băsescu”, a subliniat secretarul organizaţiei judeţene a PD-L.


Intră acum și în grupul de