Intră acum și în grupul de
Vicepreședintele organizației județene PSD Suceava, deputatul Alexandru Rădulescu, a ținut să răspundă direct senatorului PNL Daniel Cadariu după ce acesta a replicat la un comunicat al senatorului PSD Ioan Stan, lider al organizației județene PSD Suceava:
„Domnule senator Cadariu, tonul și insinuările folosite în ultimul din rarele dumneavoastră comunicate de presă sunt nedemne de normele funcției publice pe care o dețineți. Prin acest mod de exprimare coborâți standardele de comunicare, impuse de statutul de senator, la un nivel inferior, probabil cel al propriei educații. Dacă v-ați uita în curtea proprie și ați analiza componenta educațională din CV-ul colegilor dumneavoastră, parlamentari liberali suceveni, ați fi uluit să constatați premisele derizorii ale comunicării liberale județene.
Cred că fiecare dintre noi, parlamentarii suceveni, avem obligația să ne ridicăm nivelul de exprimare și comunicare publică la decența impusă de misiunea încredințată de alegătorii noștri.
În altă ordine de idei, constat că reveniți obsesiv la încercarea de a minimaliza, de a nega, realizările administrației publice PSD din Fălticeni. Încercați să induceți ideea neimplicării parlamentarilor PSD în rezolvarea problemelor locale. Să înțeleg, prin analogie, că realizările excepționale ale administrației publice din Gura Humorului se datorează implicării dumneavoastră? Cred că această ipoteză hilară l-ar amuza copios pe destoinicul primar de acolo.
Cum puteți dumneavoastră, domnule senator, să denigrați activitatea primarului municipiului Fălticeni, un om pe care, sunt convins, nu l-ați întâlnit vreodată față în față! Eu m-am întâlnit deseori cu primarul orașului în care locuiți. Vă invit să veniți în Fălticeni să vedeți ce a realizat, în opt ani de administrație, Cătălin Coman – primar PSD. S-au reabilitat toate liceele, școlile și grădinițele și au fost construite două grădinițe noi. A fost reabilitată sala de sport municipală și s-au construit alături terenul de tenis, baza de agrement cu trei piscine și un parc sportiv. Au fost reabilitate patru săli de sport școlar și construite alte două săli noi. Au fost construite patru terenuri de sport cu covor sintetic și patru cu covor asfaltic. A fost reabilitat stadionul municipal și s-a înființat o echipă de fotbal. A fost reabilitată de la zero Casa de Cultură și se află în proces de reabilitare Biblioteca Municipală și Muzeul ” Mihail Sadoveanu” precum și un nou Centru Cultural, fostul cinematograf, recuperat de la cei care l-au ”primit” de la fostul primar liberal al Fălticeniului. Așadar sportul și cultura fălticeneană au o bază materială care favorizează performanța școlară și sportivă după cum se demonstrează în ultimii ani. Există o excepție, baza de antrenament a canotorilor, campioni mondiali și olimpici, care se află într-o stare deplorabilă. Însă ea se află în gestiunea C.S.M. Suceava condus de un director liberal.
În ceea ce privește infrastructura rutieră vă pot spune că până la sfârșitul anului vor fi asfaltate toate străzile orașului. Menționez că în urmă cu opt ani, la încheierea mandatului primarului liberal 40% din străzile Fălticeniului erau neasfaltate. Cât despre infrastructura medicală, pot să vă menționez că s-a construit o maternitate nouă la cele mai înalte standarde, s-au reabilitat complet secțiile externe ale Spitalului Municipal și, mai ales, da, s-a construit un spital nou, în opt ani de guvernare social-democrată (cam cât i-a luat șefului dumneavoastră să-și construiască ”ranch-ul faraonic” de la Capu Câmpului după cum se afirmă în mass-media națională). E adevărat că și guvernul liberal a acordat o sumă substanțială, dar insuficientă, pentru achiziționarea aparaturii medicale dar asta după ce același primar, pe care îl denigrați, a găsit deja sursa de finanțare. Și referitor la aparatura medicală, ce vă recomandă să vă exprimați opinia în acest sens? Înainte de a utiliza ironii ieftine nu ar fi trebuit să vă documentați eventual de la managerul spitalului?
Aveți dreptate că e necesară o șosea de centură pentru Fălticeni. Dar sigur ați uitat că in noiembrie anul trecut era termenul pentru deschiderea procedurii de achiziție pentru acest obiectiv dar guvernul dumneavoastră a blocat acest demers cum a blocat de fapt și construirea celorlalte autostrăzi din Moldova. Și am rămas la fantasmele cu tuneluri ale șefului dumneavoastră județean.
Și, în final, vă mărturisesc, ca să vă înțelepțesc, că, da, noi parlamentarii social-democrați am sprijinit, în limita prerogativelor noastre, realizarea acestor obiective ca și pe cele ale tuturor primarilor suceveni indiferent de culoarea lor politică.
E corect, real și firesc să afirmați că guvernul dumneavoastră continuă construirea obiectivelor demarate de guvernul social-democrat precum magistrala de gaz Pojorâta-Vatra Dornei, șoseaua de centură a Rădăuțiului. Dar ar fi foarte bine dacă v-ați concentra pe scoaterea județului din blocajul generat de gestionarea deficitară, chiar frauduloasă după afirmațiile mass mediei naționale, a pandemiei actuale de către Gheorghe Flutur – responsabilul administrației județene. Urmările acestei gestionări dezastruoase, catalogate astfel chiar de către colegii dumneavoastră din guvern și chiar de președintele Klaus Iohannis, sunt resimțite azi de toți sucevenii: turismul este blocat, marile companii pleacă din județ, mărfurile exportate din Suceava sunt primite cu reticență.”
Intră acum și în grupul de