PSD Suceava și-a stabilit candidații pentru Consiliul Județean Suceava. Pe listă sunt cadre didactice, juriști, economiști, ingineri, administratori de firme private, iar media de vârstă e de 44 de ani


Intră acum și în grupul de

PSD Suceava a anunțat, joi, că în cursul zilei de miercuri s-a desfășurat, online, Comitetul Executiv al PSD Suceava, for statutar al partidului,  în cadrul căruia s-a votat lista celor 45 de candidați pentru funcția de consilier județean.

Media de vârstă a candidaților este 44 de ani, pe listă regăsindu-se cadre didactice, juriști, economiști, ingineri, administratori de firme private.

„Venim în fața electoratului cu adevărați profesioniști, persoane care și-au demonstrat valoarea de-a lungul timpului și care au contribuit prin munca lor la dezvoltarea comunităților din care provin. Avem convingerea că județul Suceava are nevoie de profesionalism și eficiență în administrația publică”, transmite PSD Suceava.

Lansarea candidaților PSD pentru Consiliul Județean Suceava va avea loc în cursul zilei de vineri, 14 august. 


Intră acum și în grupul de