La Vicovu de Sus, presedintele unei sectii de votare, amendat pentru ca nu a dat voie sa se voteze


Intră acum și în grupul de

Președintele unei secții de votare din comuna suceveană Vicovu de Sus a fost sancționat contravențional, duminică dimineața, pentru că a limitat dreptul la vot al unui alegător, președintele nepermițându-i să voteze și pentru referendum înainte de ora 8.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Gabriel Panțîru, a declarat în legătură cu acest caz că duminică, la orele 7:45 a fost semnalat pe raza județului un incident electoral, după ce președintele secției de votare din satul Laura, din comuna Vicovu de Sus nu a permis unui cetățean să voteze și pentru referendum, susținând că votarea pentru referendum începe după ora 8.

Panțîru a spus că președintele secției respective a fost sancaționat pentru nerespectarea dreptului de vot al uni cetățean căruia i s-a permis apoi să voteze și pentru referendum.


Intră acum și în grupul de