PD-L Suceava demonteaza strategia PSD (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Secretarul general al PD-L Suceava, deputatul Ioan Bălan, consideră că acuzele de fraudare a alegerilor prezidenţiale sunt „ultimele zbateri” ale PSD şi PNL în încercarea de a-şi reabilita liderii în ochii opiniei publice şi în faţa aparatului de partid. „Înainte de alegeri, Mircea Geoană şi Crin Antonescu spuneau că îşi vor da demisia din fruntea partidelor lor şi înţeleg că astăzi le este greu să facă lucrul acesta”, a spus parlamentarul PD-L, în cadrul unei conferinţe de presă.

Bălan a amintit că încă înainte de turul doi al alegerilor prezidenţiale a avertizat public că sondajele de opinie şi exit-poll-urile vor fi în favoarea lui Mircea Geoană, deşi realitatea ar fi alta, apreciind că ceea ce s-a întâmplat a fost „o şmecherie ieftină, care poate fi demontată uşor”. „Este strategia PSD, pe care o şi avem. Tot ce e secret şi împărţit în mai mult de doi se află şi ştim cum au vrut să procedeze. Ne pare rău că liderul PNL Crin Antonescu a căzut în această capcană”, a declarat deputatul democrat-liberal.

El susţine că încă din noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 1, lideri importanţi ai PSD Suceava au primit informaţia că au pierdut alegerile. „Să vii azi şi să cauţi explicaţii că ai pierdut pentru că s-au fraudat alegerile mi se pare de prost gust”, a subliniat Ioan Bălan.

La rândul său, vicepreşedintele PDL Suceava, Vasile Ilie, care a coordonat acţiunea de centralizare a rezultatelor din secţiile de votare din judeţul Suceava a spus că nu există nici un fel de motiv pentru a acuza fraudarea alegerilor atât timp cât procesele verbale încheiate în secţiile de votare au fost semnate de reprezentanţii tuturor partidelor. El a făcut apel la calm şi responsabilitate din partea PSD, dar şi pentru „respectarea ordinii constituţionale”.


Intră acum și în grupul de