Intră acum și în grupul de
„În PSD, ordinea şi conducerea şi celelalte chestiuni le hotărăsc membrii de partid şi nu Cadariu”, a replicat vineri preşedintele PSD Suceava, senatorul Gavril Mîrza, şi i-a sugerat vicepreşedintelui PD-L Suceava, Daniel Cadariu, care este şi vicepreşedinte al CJ Suceava să se ocupe de administraţie şi nu de politică.
Afirmaţiile liderului social-democraţilor suceveni survin după ce Cadariu a apreciat că se impune schimbarea actualei conduceri ineficiente a PSD Suceava. „El este un slugoi portocaliu care ar trebui să-şi vadă de treburile din adminsitraţie”, a spus Mîrza arătând că acesta va trebui să dea în curând explicaţii despre ceea ce face cu banul public, cu modul de organizare a licitaţiilor de la studii de fezabilitate până la execuţia de lucrări de infrastructură.
În opinia lui Mîrza, administraţia Flutur din judeţul Suceava nu are nici o realizare în ultimii doi ani şi că încearcă să distragă atenţia populaţiei către probleme politice din PSD. „În PSD ordinea şi conducerea şi celelalte chestiuni le hotărăsc membrii de partid şi nu Cadariu”, a mai spus Mîrza.
La rândul său, vicepreşedintele PSD Suceava, consilierul judeţean Ovidiu Milici, a declarat că majoritatea proiectelor iniţiate de conducerea PSD a CJ Suceava sunt acum implementate de actuala conducere PD-L a instituţiei care nu a reuşit să facă alte proiecte.
El a anunţat că va solicita în plenul CJ Suceava o prezentare a activităţii fostului administrator public al judeţului, actualul europarlamentar PD-L Petru Luhan, arătând că acesta a câştigat într-un an de zile cât a ocupat funcţia de conducere din CJ Suceava, peste 1,5 miliarde de lei vechi. „Ce proiecte a întocmit Luhan cât a fost administrator public al judeţului?”, a întrebat Milici.
În replică, vicepreşedintele PD-L Suceava şi al CJ, Daniel Cadariu, a declarat că echipa lui Gheorghe Flutur din CJ Suceava „repară oalele sparte lăsate în urmă de administraţia lui Mîrza”. „Afirmaţiile şi epitetele lui Gavril Mîrza exprimă modul de gândire al unui demnitar PSD. Un om politic se califică sau descalifică prin limbajul pe care îl foloseşte”, a spus Cadariu.
El consideră că declaraţiile lui Mîrza exprimă de fapt neputinţa, disperarea şi lipsa de argumente în dezbaterea unor teme concrete cum sunt proiectele de dezvoltare ale judeţului. „Actuala echipă de conducere a CJ Suceava face lucruri multe prin implicare şi muncă şi nu procedează ca cei obişnuiţi să se laude cu fapte inexistente sau să consume timp participând la tăieri de panglici şi chermeze”, a mai spus Cadariu.
Vicepreşedintele PD-L Suceava, Daniel Cadariu, a apreciat marţi că se impune schimbarea actualei conduceri ineficiente a PSD Suceava care a pierdut toate cele patru scrutinuri electorale din ultimul an şi jumătate şi a criticat, totodată, activitatea lui Gavril Mîrza când acesta a fost preşedinte al CJ Suceava.
Intră acum și în grupul de